RO EN
Košík je prázdný

SIKA: Strategie pe termen mediu vizeaza o crestere anuala de 8%, pana in 2023

Cu ocazia zilei pietelor de capital, la 3 octombrie 2019, conducerea producatorului de materiale chimice pentru constructii Sika a anuntat noua strategie de afaceri, bazata pe crestere sustenabila, pentru anul 2023. Astfel, tintele de sporire a ratei EBIT pe termen lung au urcat la +15% pana la +18%, concomitent cu introducerea noului concept (si a unei noi piete-tinta), de „finisaje pentru imobile”. De asemenea, se va pune accent pe eficienta operationala, precum si pe o viziune tintita, cu emfaza pusa la nivel de grup, asupra produselor sustenabile si prietenoase cu mediul.
„Suntem convinsi ca strategia 2023 ne va permite sa ridicam Sika la urmatorul nivel si sa continuam pe traiectoria de crestere pe care am urmarit-o cu succes timp de mai multi ani. Cu cea de-a opta piata-tinta, nou-stabilita, de finisaje pentru cladiri, vom integra o gama larga de servicii si vom dobandi abilitati in domeniul tehnologiei mortarului, concentrandu-ne astfel asupra potentialului pietei. Concentrarea sporita pe cresterea eficientei operationale ne va ajuta sa ne imbunatatim costurile de operare cu 0,5 puncte procentuale pe an. In plus, vom continua procesul de inovare a produselor noastre, in sens durabil si, in acelasi timp, vom creste performanta acestora”, a declarat Paul Schuler, CEO al Sika.
Modelul de dezvoltare adoptat de corporatie este sinonim cu succesul pe termen lung si cu o crestere profitabila a afacerilor. Bazandu-se pe cei sase piloni ai accesarii pietelor cu potential, inovare, eficienta operationala, achizitii, valori corporatiste puternice si sustenabilitate, managerii Sika vizeaza o majorare a vanzarilor de 5% pana la 8% pe an pana in 2023. In acelasi timp, rata EBIT ar putea ajunge la 18%, fata de 16% in prezent.
Forta de inovare a companiei va fi indreptata in principal catre dezvoltarea produselor sustenabile. Noile produse vor crea cu siguranta valoare adaugata pentru clienti, devenind din ce in ce mai durabile. Se urmareste ca 25% din vanzari sa reprezinte aportul produselor ce au o vechime mai redusa de 5 ani in portofoliul Sika.
***
In ultimul timp, rezultatele financiare de exceptie, consemnate de corporatie, i-au determinat pe managerii Sika sa sustina ca vor atinge tinta stabilita pentru 2019 – si anume o majorare cuprinsa intre +6% si +8% a vanzarilor, pentru a se ajunge in premiera absoluta pentru grup la incasari de cel putin 8 miliarde CHF. Pentru intregul an in curs, indicele EBIT si profitul net ar trebui sa se majoreze din nou, intr-un mod disproportionat, ca rata de crestere. Strategia de dezvoltare continua sa se aplice sustinut in 2019, fiind programata deschiderea a cel putin sapte pana la noua fabrici noi si infiintarea altor subsidiare nationale. In plus, Sika va urmari sa fructifice pe deplin potentialul de afaceri asigurat de companiile achizitionate, prin canale de distributie imbunatatite, prin portofolii diverse de produse si prin perspective mai bune de a accesa diverse segmente de piata. De asemenea, pe termen scurt, vor fi efectuate noi achizitii strategice, in vederea consolidarii pozitiei pe o piata intens fragmentata a materialelor chimice pentru constructii.
Actualmente, Sika are subsidiare in 101 de state ale lumii, detinand peste 300 de fabrici pe intregul glob. Sika lucreaza cu peste 24.000 de angajati si estimeaza vanzari ce vor depasi pragul de 8 miliarde euro in anul fiscal 2019.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter