RO EN
Košík je prázdný

SICERAM: Crestere cu 40% a cifrei de afaceri din trimestrul intai

Vanzarile de caramida realizate de producatorul Siceram in primele patru luni ale anului in curs au insumat 8 milioane de lei, echivalentul a 38 milioane de blocuri ceramice in format normal, livrarile inregistrand o crestere cu 30% fata de aceeasi perioada din 2013. Totodata, cifra de afaceri realizata de companie in trimestrul intai din 2014 s-a situat la 10,8 milioane de lei, fiind cu aproximativ 40% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. "Rezultatele foarte bune din primele luni ale anului in curs au fost obtinute in extrasezon, ceea ce inseamna ca dinamica nu va putea fi mentinuta pana la finele actualului exercitiu financiar. Estimam, astfel, o crestere de 14% a afacerilor in 2014, fata de nivelul de 60,25 milioane de lei realizat in 2013, cand am vandut materiale pentru zidarie in valoare de 32,6 milioane de lei, echivalentul a circa 140 milioane de unitati in format normal. Cele mai importante livrari le inregistram in zona din centrul tarii, unde realizam circa 70% din totalul vanzarilor", a declarat Nicolae Neag, directorul comercial al companiei.
 
Noi investitii planificate pentru anul in curs
Dupa finalizarea recenta a unei investitii de 2,5 milioane de lei in echipamente de ardere si uscare, respectiv pentru instalarea unei linii robotizate, ce a determinat cresterea capacitatii de productie a blocurilor ceramice de la o medie zilnica de 800 mc la peste 900 mc, in lunile iulie si august 2014 conducerea Siceram si-a propus sa dezvolte si segmentul de invelitori. "Am alocat fonduri de circa 7 milioane de lei pentru fabrica de invelitori ceramice, investitie care speram sa ne aduca un spor de productie de peste 10%. Obiectivul presupune achizitia unui cuptor nou de ardere a materialelor din categoria accesoriilor, pentru eliberarea celui existent. In luna mai 2014 am lansat pe piata un produs nou, reprezentand primul bloc ceramic fabricat in Romania cu izolatie incorporata. Sistemul asigura o grosime a zidului de 38 cm si, prin aplicarea izolatiei, care inseamna o cresterea a costului cu maximum 10%, se obtine un grad de izolare corespunzator unui zid de 50 cm (+30%) in conditiile in care se reduc cheltuielile de intretinere pe termen mediu si lung, comparativ cu sistemele de izolatie cele mai frecvent folosite pe piata", a precizat Nicolae Neag.
 
Inceput de an mai bun pe piata locala de zidarie
Dupa un recul de 5%-7% inregistrat anul trecut pe piata locala de zidarie, scadere reflectata si in vanzarile Siceram, anul 2014 a inceput mai bine pentru companiile din domeniu. "O influenta pozitiva a avut-o si vremea favorabila din perioada ianuarie-martie. Speram ca aceste vanzari sa reprezinte semnalul opririi scaderii, dupa mai mult de sase ani de recesiune, iar in 2015 sa consemnam prima perioada de crestere sustenabila a acestei piete", a mai spus reprezentantul Siceram. In continuare, printre dificultatile majore intampinate pe piata de caramida din Romania, se mentin, in special, cele legate de cerea redusa in comparatie cu capacitatile de productie existente pe piata si de presiunea exercitata asupra costurilor, indusa de scumpirea pretului gazului metan.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter