RO EN
Košík je prázdný

SCHACHERMAYER: Cerc vicios in sfera finantarii in constructii

Concernul Schachermayer Grosshandelsgesellschaft m.b.H. este specializat in comercializarea de feronerie/accesorii destinate fabricatiei de tamplarie termoizolanta, mobilier etc. Societatea se pozitioneaza printre cei mai importanti furnizori din domeniu, colaborand cu producatori importanti de pe piata mondiala, cum ar fi: Maco, Hettich, Simmonswerk, Hoppe, Dr.Hahn, Winkhaus, Kaba, Geze, Dorma, Spax, Stadur, Blum etc. Incepand cu anul 2003, a fost demarata activitatea in Romania, subsidiara locala fiind specializata in activitati de consultanta si vanzari.

George Pirvu, director general al Schachermayer Romania:
"Anul trecut, cifra de afaceri pe segmentul de comercializare a sistemelor de feronerie destinate executiei de tamplarie termoizolanta a scazut cu 25% fata de anul 2008. Pentru anul in curs ne propunem sa mentinem volumul vanzarilor la acelasi nivel. Referitor la strategia de preturi pe care societatea noastra o va implementa in perioada urmatoare, se poate afirma faptul ca, la fel ca in fiecare an, ne vom ajusta politica in functie de cerintele beneficiarilor nostri. Trebuie mentionat ca parteneriatele strategice stabilite de concernul Schachermayer si intelegerile realizate pe termen lung (pe care le avem, la nivel national, cu diversii furnizori) ne permit sa ramanem flexibili din acest punct de vedere. In ceea ce priveste investitiile curente, cea mai mare parte a sumelor disponibile se va orienta catre pregatirea personalului si abordarea de noi segmente de piata, in scopul cresterii cotei pe care o detinem. Efortul financiar aferent acestei actiuni va totaliza aproximativ 0,4 milioane de euro. De asemenea, pentru consolidarea pozitiei detinute in prezent, vizam majorarea calitatii serviciilor acordate clientilor si extinderea gamei de produse promovate. Astfel, beneficiarii se vor putea concentra pe sporirea performantei propriei afaceri si pe abordarea mai pragmatica a diverselor categorii de clienti. Pe termen scurt/mediu consideram ca ne vom confrunta cu probleme de incasare a debitelor restante, ca urmare a blocajului financiar. In acest sens, nu intrezarim alta solutie decat reluarea creditarii bancare catre intreprinderile mici si mijlocii si urgentarea platilor de catre autoritatile publice contractante atat pentru serviciile prestate de aceste firme, cat si in cazul recuperarilor de TVA. O alta problema este cea generata de «gratuitatea» pe care statul o acorda beneficiarului final in ceea ce priveste costurile reabilitarii termice. Daca acest sistem va continua, conceptele de tamplarie, in general si cel de fereastra de calitate in special, isi vor pierde valoarea, avand consecinte incalculabile - pe termen lung - asupra acestui domeniu de activitate. Solutia se afla, bineinteles, la dispozitia promotorilor programului, care - in fond - este unul salutar. In ceea ce priveste reluarea cresterilor in bransa, intr-un termen de 4 luni - 6 luni de la repornirea investitiilor in constructii, piata se va revigora. In prezent, insa, este vorba, din pacate, de un fenomen care s-a transformat intr-un cerc vicios: activitatea in sector necesita sprijin financiar pentru a reporni, iar bancile se pare ca vor acorda credite doar in urma redresarii segmentului respectiv. Astfel, despre o revenire la normalitate se va putea vorbi doar atunci cand investitiile vor capata, din nou, un grad acceptabil de predictibilitate".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter