RO EN
Košík je prázdný

REGATTA: Investitii de peste 200 milioane de euro in constructia de spitale private

Pe piata imobiliara autohtona a fost observata, in ultimii ani, o tendinta de crestere a investitiilor in vederea constructiei de centre medicale private, potrivit agentiei Regatta Real Estate Company. Noua arie de interes se explica prin lansarea proiectului de normativ al Ministerului Sanatatii, care prevede introducerea unui sistem de coplata a serviciilor medicale de stat, precum si prin scaderea calitatii serviciilor medicale asigurate de sistemul sanitar public. Analistii Regatta au remarcat cresterea interesului unor investitori importanti in acest domeniu, precum Medicover si Sanador, care au in plan deschiderea unor spitale private in Romania. Exista si alte firme care au inaugurat, deja, astfel de obiective (Centrul Medical Unirea, Medlife), iar faptul ca acestea si-au planificat extinderea la nivel local, prin constructia de noi spitale, confirma profitabilitatea acestor afaceri. "Potrivit unor estimari realizate in 2010, furnizorii principali de servicii medicale private vor aloca, in perioada 2011-2012, peste 200 milioane de euro in constructia de spitale", se arata intr-un comunicat al Regatta.
Medlife va investi 25 milioane de euro pentru extindere
Operatorul de servicii medicale private Medlife a anuntat, deja, ca va investi 25 milioane de euro in acest an pentru extinderea retelei, prin inaugurarea unor spitale, clinici si farmacii, precum si pentru alte proiecte care presupun achizitia unor unitati medicale. Pana in luna aprilie 2011, compania va finaliza trei spitale (doua in Bucuresti si unul in Brasov), investitiile respective insumand aproximativ 15 milioane de euro. Totodata, oficialii Medlife au anuntat ca vor incepe lucrarile de constructie a doua unitati noi in 2011. Un centru va fi construit in zona Floreasca din Capitala, numai pentru executie fiind alocate fonduri de 10 milioane de euro, iar celalalt, in valoare de 2,5 milioane de euro, va fi edificat in Cluj-Napoca. Pentru perioada 2011-2013, strategia de extindere a companiei vizeaza investitii totale de 45 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter