RO EN
Košík je prázdný

PRO BCA: Crestere valorica de 10% prognozata pe piata locala de BCA, in 2014

Piata locala de BCA ar putea creste cu 10% in 2014 fata de nivelul de 270 milioane de lei (60 milioane de euro) consemnat in 2013, potrivit datelor Organizatiei Patronale a Producatorilor de BCA (Pro BCA). Evolutia raportata pentru primele noua luni ale acestui an indica o majorare cu 15% a cererii din domeniu, datorata, conform asociatiei profesionale, in principal campaniilor de informare corecta derulate de producatori, menite a educa potentialii consumatori in ceea ce priveste avantajele pe termen lung oferite constructiilor de utilizarea blocurilor din BCA. "Tinand cont de evolutia crescatoare a pietei de BCA din primele noua luni ale acestui an, speram ca aceasta tendinta sa se mentina si in anii urmatori. Evolutia este rezultatul alinierii la legislatia europeana in domeniul constructiilor, unde constructia cu BCA a devenit un standard pentru cladirile moderne, economice, rezistente si eficiente energetic", a declarat Niculae Dusu, presedintele Pro BCA. Astfel, in urma campaniilor de promovare a solutiilor constructive sustenabile, producatorii de BCA au raportat cresterea in vanzari a ponderii blocurilor de BCA cu grosime de minimum 350 mm, folosite pentru peretii exteriori la zidarie monostrat, precum si renuntarea la solutiile mai costisitoare alcatuite din blocuri de BCA mai subtiri si termoizolare suplimentara.
Printre principalele obiective stabilite de conducerea Pro BCA pentru anul 2015 au ca scop principal pozitionarea produsului BCA ca lider pe piata materialelor de zidarie din Romania. In acest sens, vor fi asumate noi tinte de comunicare pentru promovarea utilizarii zidariei din BCA in constructiile din prezent si viitor, prin prezentarea corecta a beneficiilor oferite de aceste materiale. De asemenea, organizatia are in vedere informarea obiectiva a factorilor de decizie cu privire la argumentele rationale ale utilizarii BCA-ului in constructiile din Romania si corectarea unor prejudecati existente, reprezentarea intereselor membrilor organizatiei patronale in fata autoritatilor, organizatiilor si asociatiilor de specialitate, colaborarea cu institute specializate de cercetare, universitati tehnice, licee si scoli de profil, precum si participarea activa, deschisa si corecta la discutarea si elaborarea atat a normativelor in constructii, cat si a altor masuri si legi importante pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Romania.
 
Schimbarile frecvente ale legislatiei impiedica dezvoltarea pietei constructiilor
Potrivit datelor Pro BCA, printre principalele dificultati intampinate de producatorii de BCA pe piata locala se mentin, alaturi de problemele de pe piata constructiilor de locuinte noi, cele referitoare la modificarile legislative repetate, ale caror rezultate nu pot fi cuantificate intrucat apar alte schimbari, dar si strategiile deficitare ale statului fata de mediul privat. "Mentalitatea generala in institutiile guvernamentale si cele locale nu este de constientizare a nevoilor de dezvoltare a investitiilor sau de sprijin si ajutor pentru investitori. De exemplu, Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul ar trebui sa sustina si sa incurajeze investitorii pentru a contribui la dezvoltarea coerenta si eficienta a localitatilor, cu un impact direct asupra lucrarilor de construire si, implicit, asupra producatorilor de materiale de constructii. Din pacate, aceasta lege are o serie de bariere care nu fac decat sa obstructioneze si sa descurajeze investitorii in domeniu. Autoritatile locale ar trebui sa aiba instrumentele legale necesare de a sprijini investitorii si, de asemenea, ar fi necesar ca personalul din cadrul acestor autoritati (ales sau angajat) sa aiba o mentalitate orientata spre investitori, spre dezvoltare, nu numai spre interesele personale. O astfel de mentalitate se poate schimba prin reglementari legale clare si cu sanctiuni drastice in caz de incalcare sau de obstructionare a aplicarii lor. In acest sens, in Legea 350/2001 nu sunt prevazute sanctiuni in cazul in care autoritatile nu respecta termenele si reglementarile. Avand in vedere efectele crizei economice care reduc in permanenta sectorul constructiilor de locuinte noi, se impune cu atat mai mult eliminarea oricaror bariere administrative", a mai spus Niculae Dusu. O alta problema semnalata de producatorii de BCA vizeaza introducerea taxelor de circulatie pe drumurile judetene, a celor nationale si a accesului in localitati (desi starea drumurilor nu este satisfacatoare), tarife care determina cresterea preturilor de transport si, implicit a celor de vanzare a materialelor de constructii.
***
Organizatia Patronala a Producatorilor de BCA din Romania (Pro BCA) reprezinta interesele principalilor furnizori locali ce actioneaza pe acest segment de activitate: Celco - Constanta, Macon - Hunedoara, Soceram - Bucuresti, Xella Ro - Bucuresti, Somaco Grup - Bucuresti, Elpreco - Craiova si Alba Aluminiu - Zlatna. Incepand din 2010, patronatul este membru permanent al Asociatiei Europene a Producatorilor de BCA (EAACA), care include 19 organizatii nationale de profil din zona comunitara.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter