RO EN
Košík je prázdný

PREFAB SA si-a propus o crestere de 15% a afacerilor, in acest an

Producatorul de zidarie din BCA si elemente prefabricate din beton pentru constructii Prefab SA a inregistrat o cifra de afaceri de 76,9 milioane de lei anul trecut, fiind raportata o crestere de 32,3% fata de nivelul de 58,13 milioane de lei consemnat in 2014. Totusi, profitul net al societatii s-a injumatatit in intervalul analizat, respectiv de la 2,5 milioane de lei la finele lui 2014, la 1,1 milioane de lei in 2015, in timp ce numarul de salariati ai companiei se situa, la finele anului trecut, la 342 de persoane, in crestere fata de cei 304 angajati cati avea in decembrie 2014.
Pentru 2016, conducerea companiei si-a propus o crestere cu 15% a vanzarilor, pana la 88,3 milioane de lei, valoare echivalenta unei productii cumulate de 460.700 mc de BCA (circa 57,58 milioane de lei), 3.500 mc de tuburi Premo si Sentab (5,57 milioane de lei), circa 6.000 mc de elemente prefabricate din beton pentru structura (9 milioane de lei) si 53.400 mc de produse de balastiera (din care 51.500 mc se consuma in productia interna). Totodata, Prefab SA si-a mai propus sa fabrice 145.200 de unitati de tamplarie din lemn (in valoare totala de circa 1,81 milioane de lei) si sa produca circa 30.000 MW de energie, care costa circa 4,5 milioane de lei.
In ceea ce priveste investitiile, conducerea Prefab SA si-a propus sa aloce 1,78 milioane de lei (fara TVA) pentru achizitia de echipamente necesare proceselor de productie la nivelul tuturor sectiilor (energie, prefabricate, BCA etc.), precum si pentru modernizarea productiei.
In prezent, Prefab SA detine capacitati totale de productie anuale de 450.000 mc de BCA si 20.000 mc de prefabricate tipizate, societatea fiind, totodata, unul dintre cei mai importanti fabricanti locali de tuburi din beton pentru retele de apa si canalizare (cu tehnologiile Premo si Sentab) si prefabricate netipizate. Compania mai furnizeaza, la nivel local, agregate, betoane si sisteme de tamplarie. Pe piata de BCA, principalii competitori ai Prefab SA sunt societatile Celco Constanta, Prefabricate Vest Bucuresti, Somaco SA, Elpreco Craiova si Macon Deva, in timp ce pe segmentul de prefabricate din beton concurentii sunt reprezentati de Asa Cons Consolis - Turda, SW Umwelttechnik Romania, Bauelemente Ploiesti, Ergon Prefabricate - Ploiesti, Somaco Grup Prefabricate, Lupp Sibiu, Tiviere Construzzioni, Con-A Sibiu, Precon Bucuresti si Dunapref Giurgiu. 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter