RO EN
Košík je prázdný

PREFAB SA estimeaza recuperarea pierderilor incepand din trimestrul al doilea

Cifra de afaceri realizata de producatorul de materiale de zidarie Prefab SA in primele trei luni ale anului in curs a scazut cu 13,5% sub nivelul aceleiasi perioade din 2013, pana la 9,45 milioane de lei. Potrivit raportului financiar trimestrial al companiei, involutia a reprezentat rezultatul "diminuarii volumului de vanzari in conditiile unei piete insuficient formate in conjunctura economica actuala". Pierderea din exploatare raportata pentru intervalul ianuarie-martie 2014 s-a situat la 1,7 milioane de lei, in crestere fata de nivelul de 1,16 milioane de lei inregistrat cu un an in urma, din cauza reluarii activitatii de productie in sezonul rece, cand piata nu este suficient formata. Totusi, pierderile financiare au scazut de la 800.148 lei in primele trei luni ale anului trecut la 504.676 lei in intervalul analizat, aprecierea fiind datorata variatiei pozitive a cursului de schimb valutar in contextul scaderii gradului de indatorare a societatii. "La 31 martie 2014 s-au realizat venituri totale in valoare de 12,44 milioane de lei, reprezentand 90% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului 2013 si cheltuieli de 14,65 milioane de lei (93% comparativ cu anul trecut). In aceste conditii, rezultatul brut este de -2,2 milioane de lei (pierdere) in scadere fata de cel inregistrat in primul trimestru al anului 2013. Rezultatul se va aprecia incepand cu trimestrul al II-lea, odata cu cresterea activitatii de productie (la nivelul tuturor sucursalelor) si a celei comerciale de desfacere", se arata in documentul citat.
***
Prefab SA este unul dintre principalii producatori locali de blocuri din BCA si elemente prefabricate din beton pentru constructii. Compania deruleaza activitati si in Bulgaria si Republica Moldova, detinand active in valoare totala de 285 milioane de lei, un complex industrial de mari dimensiuni cu o integrare verticala substantiala, propriile laboratoare de cercetare si dezvoltare, precum si un spatiu extins pentru dezvoltarea viitoare. In 2013, compania a realizat o cifra de afaceri de 68,4 milioane de lei, in crestere cu 8,22% fata de nivelul din 2012. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter