Grupul multinational Praktiker a finalizat anul 2011 cu o pierdere operationala (reflectata de indicatorul EBITA) de 375,1 milioane de euro, in timp ce vanzarile totale s-au diminuat cu 7,7% fata de 2010, ajungand la 3,183 miliarde euro, se arata intr-un comunicat al corporatiei. "Chiar si dupa eliminarea efectelor date de circumstantele extraordinare ale activitatii, pierderea s-a situat la 61,6 milioane de euro, principala cauza a acesteia fiind data de impactul – deocamdata scazut – al masurilor luate pentru repozitionarea marcii Praktiker pe piata din Germania. Totodata, contextul international a fost marcat de incertitudini, ca urmare a problemelor macroeconomice vizibile pe pietele de referinta ale concernului. Anul ce tocmai s-a incheiat a adus, in cazul Praktiker, cele mai nefavorabile rezultate consemnate de la lansarea ofertei publice de actiuni (tip IPO) in anul 2005 si pana in prezent. Astfel, chiar daca nu s-au constatat nereguli majore in ceea ce priveste fluxul de numerar, acesta constituie un semnal clar potrivit caruia implementarea schimbarilor structurale si strategice este un demers necesar ce trebuie efectuat imediat. In concluzie, la inceputul lui 2012, am lansat un program complex de restructurare, ce presupune in prima etapa reorganizarea activitatii din Germania. Anul trecut, modificarea strategiei de marketing pe aceasta piata a presupus renuntarea la campaniile generale de discount, ceea ce a dus la un declin neintrerupt al vanzarilor in primele noua luni, urmat totusi de o stabilizare in trimestrul al patrulea", a declarat Thomas Fox, director general al Praktiker AG. La nivelul lui 2012, managerii grupului preconizeaza ca vanzarile vor spori usor fata de anul precedent, pe plan international fiind estimata o valoare similara a incasarilor, iar in Germania o majorare usoara, ca urmare a consolidarii cotelor de piata ale magazinelor Praktiker si Max Bahr. In schimb, se vor lua toate masurile pentru imbunatatirea semnificativa a rentabilitatii, astfel incat pierderea sa fie recuperata in totalitate si sa se consemneze un profit operational consistent. Cea mai importanta contributie in acest sens va fi data de Praktiker Germania.
***
La 31 decembrie 2011, Praktiker avea 439 de magazine, cu o unitate comerciala mai mult ca in 2010. In Germania numarul de magazine Praktiker s-a diminuat cu o unitate, ajungand la 235 de centre comerciale, iar reteaua Max Bahr continua sa administreze 78 de centre. In afara granitelor Germaniei, la finele anului trecut erau operationale 109 magazine. Potrivit oficialilor grupului, in Romania Praktiker administreaza 27 spatii comerciale, numarul acestora fiind neschimbat fata de 2010. Strategia manageriala a anului trecut a presupus infiintarea unui magazin in Grecia, a inca trei in Polonia si inchiderea cate unui centru comercial in Ungaria si Albania, astfel incat reteaua internationala s-a dezvoltat cu inca o unitate. Inca din luna ianuarie a.c., cand Praktiker a anuntat rezultatele financiare preliminare, oficialii firmei avertizau ca "situatia dificila a subsidiarelor din Grecia, Romania si Bulgaria a avut un impact negativ asupra vanzarilor totale, scaderea puterii de cumparare si a sumelor disponibile pentru achizitii a beneficiarilor din statele respective fiind principala premisa negativa". Astfel, scaderea cifrei de afaceri, de 7,7%, s-ar fi datorat preponderent rezultatelor financiare mai slabe de pe plan international (-12,6%). Informatii suplimentare, la www.praktiker.com