RO EN
Košík je prázdný

LAFARGE: Crestere cu 14% a vanzarilor de ciment din Romania, in trimestrul intai

Vanzarile de ciment inregistrate de grupul francez Lafarge in Romania in primele trei luni ale acestui an s-au majorat cu 14% fata de intervalul similar din 2014, in special datorita cresterii cererii si a volumelor comercializate, cu 16,3%. Un impact negativ asupra rezultatelor secventiale l-a avut reducerea preturilor de vanzare, cu o medie trimestriala de 2,3%. "In Romania am inregistrat o crestere cantitativa importanta a livrarilor de ciment, in special datorita celor cateva proiecte demarate in primele trei luni ale anului, precum si mediului economic si de afaceri stabil, dar si conditiilor climatice favorabile activitatii de constructii", se arata in raportul financiar trimestrial al grupului francez.
Conducerea Lafarge estimeaza ca piata locala a cimentului, evaluata la circa 600 milioane de euro anual, ar putea inregistra o crestere de pana la 5% in acest an, comparativ cu nivelul din 2014.
In ansamblu, vanzarile realizate de Lafarge in Europa Centrala si de Est (Romania, Polonia si Federatia Rusa) in intervalul ianuarie-martie 2015 s-au situat la 156 milioane de euro, in scadere cu 10% fata de perioada similara a anului trecut, contractia fiind cauzata de devalorizarea rublei rusesti. Din punct de vedere cantitativ, vanzarile de ciment din regiune au cumulat, la finele lunii martie a.c., 1,8 milioane de tone (-5%), cele de agregate au ajuns la 3,6 milioane de tone (+10%), in timp ce livrarile de betoane s-au diminuat cu 3%, pana la 0,4 milioane de metri cubi.
La nivel de grup, Lafarge a raportat, pentru perioada ianuarie-martie 2015, o majorare de 6% a cifrei de afaceri, pana la 2,78 miliarde euro, in conditiile unui profit operational de 403 milioane de euro (+14%). "Inceputul pozitiv de an este incurajator si confirma faptul ca ne concentram in totalitate pe atingerea obiectivelor. Principalele piete de desfacere se dezvolta conform estimarilor si asteptarilor noastre, astfel incat reconfirmam tinta de crestere cu 2%-5% a cererii de ciment la nivelul tuturor pietelor unde activam, in 2015. De asemenea, confirmam obiectivul de majorare a venitului operational (excluzand impactul fuziunii planificate cu Holcim), acesta urmand a se situa intre 3 si 3,2 miliarde euro, la finele acestui an", a declarat Bruno Lafont, presedinte si director executiv al Lafarge.
***
Anul trecut, afacerile consolidate ale Lafarge Romania s-au situat la circa 200 milioane de euro, potrivit estimarilor lui Costin Borc, directorul general al companiei, pentru 2015 obiectivul firmei vizand o crestere cuprinsa intre 5% si 8%, in contextul in care prognozele privind piata locala a cimentului indica o majorare de pana la 6% in acest an. "Piata locala a cimentului ar putea creste cu 3%-6% in 2015, fata de nivelul din 2014, urmand a depasi nivelul de 8 milioane de tone. In 2014, piata de profil s-a situat la un nivel cantitativ de 7,5 milioane de tone (+5%), mult sub nivelul dinaintea crizei", a explicat Costin Borc. Alte obiective stabilite pentru 2015 vizeaza continuarea procesului de consolidare a activitatii pe piata locala, cu accent pe optimizarea proceselor operationale, precum si dezvoltarea retelei de parteneri si a gamei de produse si servicii.
Anul trecut, compania si-a modificat structura comerciala, activitatea fiind organizata pe segmente specifice: Distributie, Industrial, Infrastructura si Cladiri.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter