RO EN
Košík je prázdný

LAFARGE incepe in mai lucrarile la un proiect de 41 milioane de lei, la Medgidia

Producatorul de ciment Lafarge Romania va demara, in luna mai 2015, lucrarile de constructie a unei statii de co-procesare a deseurilor, investitia fiind evaluata la 41 milioane de lei (9,3 milioane de euro), din care 15,7 milioane de lei reprezinta fonduri europene. Potrivit estimarilor companiei, proiectul va fi definitivat in decembrie a.c. si va avea un impact pozitiv atat asupra mediului, cat si in ceea ce priveste rezultatel operationale ale firmei. "Cu ajutorul proiectului, contribuim la eliminarea controlata a deseurilor menajere, pe care le folosim drept combustibil in procesul propriu de productie, reducand costurile de fabricatie ale uzinei de la Medgidia, dar si consumul de combustibili fosili, conservand, astfel, resursele naturale neregenerabile", a declarat Costin Borc, CEO al Lafarge Romania. Proiectul, denumit EcoCim, consta in construirea unei instalatii de co-procesare a resurselor energetice si integrarea acestora in procesul tehnologic al productiei de ciment, inlocuind combustibilii traditionali.
 
Noua investitie consta in constructia unei instalatii care reduce clorul din gazele de ardere, permitand cresterea ponderii combustibilului alternativ utilizat si determina, astfel, scaderea emisiilor generate de procesul de productie a cimentului. Uzina din Medgidia, alaturi de partenerii Eco Gest SA si Apollo Ecoterm, precum si de ceilalti membri ai Polului de Competitivitate Medgreen, vor beneficia de cresterea competitivitatii, avand o serie de obiective asumate in cadrul proiectului. Astfel, este vizata majorarea cifrei de afaceri a asocierii cu 1,76%, intr-o perioada de cinci ani de la data finalizarii proiectului, respectiv de la 788 milioane de lei in 2011 la 802 milioane de lei in 2015 (al cincilea an de operare). De asemenea, se estimeaza cresterea numarului net de locuri de munca nou-create in cadrul asocierii, precum si o economie a consumului de energie de 4,8% la nivelul companiei Lafarge (liderul asocierii), fata de nivelul din prezent. In plus, datorita noii statii de co-procesare a deseurilor, va fi stimulata dezvoltarea afacerilor conexe in domeniul valorificarii deseurilor solide municipale, prin crearea premiselor dezvoltarii unor afaceri in domeniul sortarii si colectarii deseurilor. La nivelul fabricii, vor fi modernizate capacitati de productie prin achizitionarea de echipamente performante, urmand a fi construite o statie de tip "bypass", o unitate de coprocesare a deseurilor si un laborator.
 
Crestere cu 2% a vanzarilor Lafarge
Anul trecut, vanzarile Lafarge Romania au crescut cu 2% fata de nivelul din 2013, pana la circa 200 milioane de euro, pentru 2015 obiectivul companiei vizand o crestere cuprinsa intre 5% si 8%, in contextul in care prognozele privind piata locala a cimentului indica o majorare de pana la 6% in acest an. Anul trecut, Lafarge a investit 10 milioane de euro in continuarea imbunatatirii activitatii de productie si a calitatii produselor, precum si pentru eficientizarea serviciilor, rezultand o crestere a EBITDA cu 14%. In 2014, compania si-a modificat structura comerciala, oferind solutii, produse, sisteme si servicii pe segmente de activitate: Distributie, Industrial, Infrastructura si Cladiri. In noua formula de organizare, un loc aparte il ocupa abordarea proiectelor cu o oferta integrata, Proiecte Mari, prin echipe dedicate, cu inalta specializare, atat din punct de vedere tehnic, cat si al managementului de proiect si de santier. Printre cele mai importante proiecte in cadrul carora compania este furnizor se afla loturile 2 si 3 ale autostrazii Lugoj-Deva, Lafarge urmand a se implica si in executia tronsonului Targu Mures - Campia Turzii, cand va fi deschis santierul.
 
Productie de 1,4 milioane de tone de ciment, la Medgidia
Uzina de ciment Lafarge de la Medgidia a produs, in 2014, circa 900.000 de tone de clincher si 1,4 milioane de tone de ciment. Avand in vedere mentinerea nivelului scazut al cererii de pe piata, la fabrica se lucreaza numai cu una dintre cele doua linii tehnologice. Pentru productia realizata in 2014, Lafarge a procesat la Medgidia 120.000 de tone de deseuri, care au fost utilizate in productia cimentului. "Investitiile in noile tehnologii de co-procesare a deseurilor si utilizare a energiei generate de acestea in productia de ciment scade semnificativ costurile de fabricatie, avand in vedere pretul relativ ridicat al cocsului, utilizat preponderent in proces. In acelasi timp, calitatea cimentului nu este afectata. Fabrica de ciment este un exemplu de succes in industria romaneasca de profil. La Medgidia se produc toate tipurile de ciment si mortare folosite la lucrari de infrastructura si cladiri atat pentru piata interna, cat si pentru export, fiind singura unitate din Romania care are acces direct la transportul naval prin Canalul Dunare - Marea Neagra", a declarat Ramona Vancea, directorul general al Uzinei Lafarge Medgidia. Capacitatea totala de productie a uzinei de la Medgidia este de 2,2 milioane de tone de clincher si de 3,5 milioane de tone de ciment pe an.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter