RO EN
Košík je prázdný

KINGFISHER: Cifra de afaceri de 86,3 milioane de euro realizate pe piata locala

Reteaua de bricolaj Kingfisher, activa in Romania prin doua centre Brico Dépôt si alte 13 magazine Bricostore, achizitionate in aprilie 2013 in urma unei investitii totale de circa 63 milioane de lire sterline (75 milioane de euro), a raportat vanzari de 72 milioane GBP (86,2 milioane de euro) si un profit de un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) in cele opt luni de prezenta pe piata locala in 2013. Cele 15 unitati de vanzare detinute de companie in Romania insumeaza peste 156.000 mp de spatii comerciale si au 1.037 de angajati. Potrivit celui mai recent raport financiar al grupului britanic, achizitiile realizate in Romania, alaturi de cresterile raportate in Rusia si China si de rezultatele datorate celor 84 de noi magazine deschise in 2013 (in Marea Britanie, Franta, Polonia, Rusia, Spania si Turcia) au contribuit la majorarea cu 5,2% a afacerilor derulate de Kingfisher la nivel international anul trecut, pana la 11,12 miliarde lire sterline.
Kingfisher a luat decizia de a intra pe piata autohtona in mod direct, in luna aprilie 2013, prin achizitia Bricostore (ce se afla in clasamentul primilor cinci lideri ai pietei locale de profil, cu afaceri de 131 milioane de euro in 2012) si intentioneaza ca, pe termen lung, sa efectueze investitii in vederea majorarii numarului de magazine la 50 de unitati. Recent, Kingfisher a deschis primele doua centre Brico Dépôt prin transformarea magazinelor Bricostore Pantelimon si Orhideea, din Bucuresti in depozite de materiale de constructii destinate preponderent clientilor specializati.
***
Conform datelor incluse in raportul financiar preliminar, Kingfisher a decis vanzarea celor 21,2% din actiunile detinute in cadrul retelei de bricolaj Hornbach pentru aproximativ 195 milioane de lire sterline (233 milioane de euro). Titlurile au fost vandute catre investitori institutionali, iar familia Hornbach a fost de acord sa cumpere actiunile nelistate respective.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter