RO EN
Košík je prázdný

IHS GLOBAL INSIGHT: Evolutia ratingurilor de tara, la nivel international

Potrivit unui comunicat dat recent publicitatii de analistii institutului IHS Global Insight, principalele provocari ale anului 2010, din punct de vedere al riscului de tara, vor fi urmatoarele:
1. Statele din Asia si America Latina se pozitioneaza printre primele care vor inregistra o schimbare notabila a trendului general. In ceea ce priveste Uniunea Europeana, zona Comunitatii Statelor Independente (CSI) si spatiul Americii Centrale, revenirea va fi mult mai lenta, in principal din cauza nivelului ridicat de indatorare. 2. Tarile din Europa de Est si cele care au facut parte din fosta URSS vor atinge abia in acest an punctul minim al curbei de recesiune, pe termen scurt nefiind previzibila nicio imbunatatire a principalilor indicatori macroeconomici.
3. Zona euro nu va avea de infruntat vreun pericol notabil din punct de vedere financiar sau monetar, fiind exclusa chiar si Grecia – tara recunoscuta ca fiind "veriga slaba" a acestui sistem.
4. O crestere deosebita a riscului va fi inregistrata in Islanda, intrucat administratia prezidentiala a acestui stat a refuzat semnarea unui acord de rambursare a pagubelor colaterale provocate guvernelor Marii Britanii si Olandei, prin falimentul institutiilor bancare nationale.
5. Situatia din SUA si Marea Britanie va fi caracterizata, in principal, de ratele deosebit de mari ale dobanzilor, din cauza faptului ca veniturile publice au fost - in ultima perioada - puternic dependente de taxele pe proprietate si cele pe tranzactiile care au loc in cadrul burselor.
6. Riscul aferent Emiratelor Arabe Unite (mai ales al investitiilor din Dubai) a fost supraapreciat, pierderile fiind asumate de autoritatile centrale din Abu Dhabi, astfel incat rata acordata de IHS Global Insight a ramas la nivelul AA.
7. Situatia Braziliei s-ar putea imbunatati pe termen scurt, dezvoltarea sectorului petrolier putand aduce tara respectiva in categoria "natiunilor creditoare". In urmatorii 10 ani, aceasta va determina o majorare importanta a investitiilor.
8. Polonia ar putea primi o crestere a ratingului in anul 2010, fiind singura tara de dimensiuni importante din UE care a reusit evitarea recesiunii. Guvernul local a luat masuri incununate de succes, cum ar fi mentinerea fiscalitatii si a implementat proceduri ferme in vederea indeplinirii cerintelor pentru adoptarea monedei unice europene, toate acestea favorizand dezvoltarea ulterioara.
9. Uganda si Ghana se plaseaza in pozitii favorabile, datorita descoperirii unor noi zacaminte petroliere.
10. Exportatorii de resurse energetice (in principal, fabricantii de produse obtinute pe baza rafinarii petrolului) nu vor putea profita de oportunitatile actuale, in pofida cresterii actuale a cotatiilor la titei pe pietele internationale, deoarece in state precum Rusia, Venezuela si in tarile din Orientul Mijlociu resursele disponibile au fost exploatate suplimentar pentru a sustine cresterea economica din anii anteriori. Informatii suplimentare, la www.ihsglobalinsight.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter