RO EN
Košík je prázdný

HORNBACH: Criza generata de Covid-19 arunca o umbra asupra viitorului

In anul financiar 2019/20 (1 martie 2019 pana la 29 februarie 2020), grupul Hornbach a crescut substantial. Pe baza datelor preliminare, cifra de afaceri neta a concernului Hornbach Holding AG & Co. KGaA a crescut cu 8,4% ajungand la 4,7 miliarde de Euro. Cel mai mare subgrup operativ al concernului Hornbach Baumarkt AG, care, la data incheierii exercitiului financiar, 29 februarie 2020, administra la nivel european 160 (anul precedent: 158) de magazine de materiale de constructii si de gradinarit precum si magazine online in noua tari, si- a majorat cifra de afaceri cu 8,1%, ajungand la 4,4 miliarde de Euro. Fara a lua in considerare magazinele inaugurate sau cele inchise si ajustarile de curs valutar, cifra de afaceri a magazinelor de materiale de constructii si gradinarit (DIY) a crescut cu 7,7% la nivelul concernului. Subgrupul Hornbach Baustoff Union GmbH al concernului a inregistrat un plus la cifra de afaceri de 13,2%, ajungand la 299 milioane de euro.
In anul de raportare 2019/20 si pana in momentul de fata, criza generata de Covid-19 inca nu a afectat evolutia afacerilor grupului Hornbach. Albrecht Hornbach, presedintele consiliului de administratie al Hornbach Management AG, ia insa in calcul efecte notabile asupra evolutiei afacerilor in 2020/21.
„Ca urmare a gradului ridicat de nesiguranta privind evolutia viitoare, in momentul de fata nu se pot face afirmatii concrete. Insa, din fericire, datorita puterii sale financiare si a rezervelor de lichiditati, consider ca grupul Hornbach este foarte bine pregatit sa faca fata si unor faze mai dificile“, a declarat Albrecht Hornbach.
Prognoza veniturilor pentru anul financiar 2019/20, concretizata
Potrivit Hornbach, veniturile din anul financiar 2019/20 se pare ca au evoluat mai bine decat asteptarile. Conform primelor cifre preliminare, inca nevalidate, este de asteptat ca rezultatul operational, ajustat la efecte de rezultat neoperative (EBIT ajustat), al concernului Hornbach Holding AG & Co. KGaA sa se situeze usor peste marja de prognoza nominalizata (anul precedent: 134,9 milioane de Euro). Dupa noua luni se prognoza in continuare o crestere de doua cifre, mica pana la medie. Conform datelor preliminare, se estimeaza ca in subgrupul Hornbach Baumarkt AG, EBIT-ul ajustat (anul precedent: 81,9 mil. Euro) a crescut mai mult decat dublu, dupa ce in prealabil se anticipase o crestere din domeniul procentual de doua cifre, medie pana la mare.
Motivul cresterii il reprezinta, in esenta, majorarile cifrei de afaceri in conditiile unor suprafete de vanzare comparabile si o eficienta a costurilor substantial imbunatatita in trimestrul al patrulea (1 decembrie 2019 pana in 29 februarie 2020). Prognoza actualizata a rezultatelor pentru 2019/20 sta sub rezerva faptului ca in evolutia viitoare a crizei generate de Covid-19 nu vor exista evenimente ulterioare datei bilantului si care ar trebui sa fie luate in considerare retroactiv la incheierea exercitiului financiar.
Magazinele de materiale de constructii si de gradinarit din Germania - plus 6,5% pe o suprafata de vanzare comparabila
Cifra de afaceri neta pe segmentul DIY, inclusiv comertul online a crescut in regiunea Germaniei in anul financiar 2019/20 cu 6,0%, ajungand la 2.245 mil. Euro. Pe o suprafata de vanzare comparabila, aceasta insemnand fara sa fie luate in considerare deschiderea unor noi magazine sau inchiderea altora in ultimele douasprezece luni, a rezultat o crestere de 6,5% (an precedent: 2,2%). Astfel, Hornbach a avut rezultate substantial mai bune decat bransa magazinelor de materiale de constructii din Germania (anul calendaristic 2019: plus 3,8%). In Germania, la data incheierii exercitiului financiar, Hornbach administreaza 96 (anul precedent: 97) de magazine in comertul DIY clasic. Desi Hornbach nu a deschis magazine noi in Germania, cota de piata a crescut pana la 11,3% (anul precedent: 11,1%).
Activitatile internationale cresc cu peste 10%
In cele opt tari din afara Germaniei (regiunea reprezentata de restul Europei), inclusiv magazinele de materiale de constructii si gradinarit nou deschise in cea de-a doua jumatate a anului in Kristianstad (Suedia), Presov (Slovacia) si Duiven (Tarile de Jos), precum si in comertul online, subgrupul Hornbach Baumarkt AG a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri de 10,4% ajungand la 2.183 mil. Euro. Contributia din strainatate la cifra de afaceri a concernului a crescut de la 48,3% la 49,3%. Fara a lua in considerare magazinele inaugurate si cele inchise si ajustarile de curs valutar, in anul financiar 2019/20 Hornbach si-a majorat cifra de afaceri in restul Europei cu 8,9% (in anul precedent: 6,5%). Incluzand efectele de curs valutar si in conditiile unor suprafete de vanzare comparabile, cifra de afaceri a crescut cu 9,2% (an precedent: 5,6%).
Subgrupul Hornbach Baustoff Union GmbH a concernului a inregistrat in anul financiar 2019/20 o crestere a cifrei de afaceri cu 13,2% ajungand la 299 mil. Euro. Prin preluarea unor competitori, numarul de filiale s-a majorat comparativ cu anul precedent, de la 30 la 34 de locatii.
Inchideri de magazine din cauza crizei de generate de Covid-19
Albrecht Hornbach considera „amar“ faptul ca succesul anului financiar incheiat se estompeaza din cauza vestilor, care se modifica de la ora la ora, legate de criza generata de Covid-19. Din cauza pandemiei, Hornbach a inchis temporar magazinele stationare din mai multe tari, ca urmare a dispozitiilor autoritatilor.
„Trebuie sa luam in calcul faptul ca se vor produce pierderi in cifra de afaceri ca urmare a inchiderilor. Insa acestea vor fi diminuate partial datorita faptului ca, multumita magazinelor noastre online, putem realiza totusi in continuare unele vanzari, in ciuda inchiderii magazinelor fizice. Ca urmare a gradului ridicat de nesiguranta asupra evolutiei viitoare, in momentul de fata nu se pot face afirmatii concrete. Insa, din fericire, datorita puterii sale financiare si a rezervelor de lichiditati, consider ca grupul Hornbach este foarte bine pregatit sa faca fata si unor faze mai dificile“, a comentat Albrecht Hornbach despre situatia actuala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter