RO EN
Košík je prázdný

HEIDELBERGCEMENT: Trend ascendent al vanzarilor si preturi in scadere

Vanzarile de ciment din Romania ale producatorului de materiale de constructii HeidelbergCement (Germania) s-au situat pe un trend ascendent in trimestrul al doilea al acestui an fata de intervalul similar din 2010, in timp ce preturile au continuat sa scada. Aceeasi evolutie s-a inregistrat si in ceea ce priveste afacerile cu agregate. Potrivit celui mai recent raport financiar al grupului, contextul economic continua sa fie dificil in Romania si Ungaria, in conditiile in care a fost observata o revigorare a cererii in majoritatea tarilor din Europa de Est si Asia Centrala, evidentiata printr-o majorare de peste 22% a cantitatilor de ciment comercializate in trimestrul al doilea, pana la 5,28 milioane de tone. Afacerile cu agregate si betoane au sporit la randul lor, cu 10,1% si 16,2%, pana la volume de 6,68 milioane de tone, respectiv 1,25 milioane de tone. La o baza de raportare semestriala, HaidelbergCement a livrat, in regiunea analizata, 7,55 milioane de tone de ciment (+24,3%), 8,9 milioane de tone de agregate (+14,8%) si 1,95 milioane de tone de betoane (+23,9%). La nivel de grup, cifra de afaceri a holdingului german s-a majorat, in perioada aprilie - iunie a.c. cu aproximativ 3%, pana la valoarea de 3,4 miliarde euro, in timp ce indicatorul corespunzator semestrului intai evidentiaza o crestere de 9,5% a veniturilor raportate la aceeasi perioada din 2010, pana la aproape 6 miliarde euro. "Rezultatele din trimestrul al doilea au fost datorate revigorarii cererii de materiale de constructii din Europa si Asia Centrala si de continuarea dezvoltarii tarilor din regiunea Asia - Pacific si Africa. In America de Nord nivelul comenzilor s-a majorat usor, insa vanzarile au fost afectate de prelungirea sezonului rece din Canada si de abundenta averselor din regiunea de nord a SUA. Astfel, in prima jumatate a anului, livrarile de ciment si clincher s-au majorat cu 10,7%, pana la 41 milioane de tone, cele mai importante cresteri ale cantitatilor comercializate fiind raportate in nordul si vestul Europei, Europa de Est - Asia Centrala si regiunea Africa - bazinul mediteranean", se arata in raportul financiar trimestrial al companiei. In contextul previziunilor realizate de institutiile abilitate potrivit carora climatul economic continua sa se revigoreze, managerii HeidelbergCement anticipeaza o usoara crestere a vanzarilor de ciment pe pietele tarilor industrializate si inregistrarea unor noi recorduri ale livrarilor in zonele aflate in curs de dezvoltare. Informatii suplimentare, la www.heidelbergcement.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter