RO EN
Košík je prázdný

ETEX: Rezultate foarte bune in 2019, incertitudine privind business-ul in 2020

Grupul belgian Etex, ce detine in Romania brandurile Siniat, Creaton, Equitone si Promat, a raportat o crestere de 4,9% a veniturilor comparabile (LFL) din 2019, fata nivelul anului anterior, pana la 2,94 miliarde euro. Ajustata in functie de impactul ratelor cursului de schimb valutar si alte efecte conjuncturale, evolutia vanzarilor a fost de +1,5%. Potrivit datelor grupului, cresterea s-a datorat mai ales cererii ridicate si volumelor de placi din gips-carton comercializate, dar si marjelor imbunatatite. 
"Comentez cu sentimente contradictorii asupra performantelor financiare inregistrate de Etex in 2019, in timp ce lumea se confrunta, inca, cu cea mai grava criza sanitara din istoria recenta. Grupul a avut rezultate exceptionale in anul fiscal incheiat, cu o majorare de 4,9% a vanzarilor comparabile, imbunatatire a profitabilitatii si o crestere remarcabila, de 15,6% LFL a indicatorului de profitabilitate operationala recurenta (REBITDA). Divizia Etex Building Performance, specializata in productia si comercializarea de placi din gips-carton, a avut cea mai mare contributie la acest succes", a comentat Paul Van Oyen, CEO al grupului Etex, referitor la rezultatele anuale.
Referitor la startul anului 2020, reprezentantul concernului belgian a precizat ca productia Etex nu a fost ocolita de intreruperi in contextul pandemiei Covid-19, mai multe fabrici fiind inchise temporar sau reducandu-si volumul de activitate in ultimele saptamani.
"Aceasta situatie va avea, in mod evident, un impact major asupra performantelor din 2020, desi este imposibil inca sa cuantificam efectele. Sunt, insa, increzator ca pozitia financiara puternica si consolidata cu rezultatele foarte bune din 2019, ne vor permite sa facem fata cu succes acestei crizei, dar si perioadei dificile care ii va urma", a precizat Paul Van Oyen.
Divizia Building Performance a raportat o crestere de 8% LFL a vanzarilor din 2019, pana la 1,79 miliarde euro, evolutie inregistrata in aproape toate regiunile geografice, rezultate foarte bune fiind consemnate in special in Europa, Africa si Asia. 
In ceea ce priveste divizia Etex Exteriors, aceasta a inregistrat o contractie de 3,1% a vanzarilor, pana la 592 milioane de euro, mai ales ca urmare a scaderii cererii de produse corugate din nordul Europei si din Germania. Aceste scaderi au fost compensate partial de cresterea puternica a vanzarilor de placi din fibrociment pentru acoperisuri din Europa. 
Cea mai noua divizie a companiei, Etex Residential Roofing, a raportat un progres de 3,9% in 2019 fata de anul anterior, pana la 261 milioane de euro, in timp ce segmentul de produse dedicate sectorului industrial a consemnat o majorare de 4,3%, la 179 milioane de euro.
Oficialii grupului Etex nu au inaintat nicio previziune privind evolutia afacerilor in 2020, din cauza incertitudinilor legate de durata pandemiei si efectele acesteia, primele urmand a fi realizate la finele lunii august 2020, simultan cu publicarea rezultatelor financiare din prima jumatate a acestui an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter