RO EN
Košík je prázdný

DRUPANEL: Evolutie optima a activitatii in conditii de piata severe

Compania Drupanel, din Baia Mare, este implicata in realizarea si distributia la nivel national a panelurilor ornamentale din PVC pentru executia de usi. Infiintata in anul 2004, firma a investit in crearea unui sistem industrial si logistic performant, care este format in prezent dintr-o hala de productie cu o suprafata de aproximativ 1.800 mp, un atelier de creatie pentru vitralii, un showroom de prezentare etc. In continuare, administratorul societatii ofera informatii suplimentare referitoare la strategia pentru dezvoltare adoptata pe termen scurt si la evolutia segmentului specific.
 
Dana Druta, administrator al Drupanel: „Intrucat piata constructiilor, in special cea din domeniul civil, s-a inscris de ceva vreme pe un trend descendent (toate sectoarele conexe fiind sever afectate), compania noastra a facut mari eforturi pentru mentinerea ritmului de lucru si a productiei la capacitate normala. In domeniul realizarii panelurilor, capacitatea de fabricatie se situeaza la 150 unitati/luna, ritmul activitatii situandu-se la nivel maxim. Pentru vitralii, lucram in principal la comanda, intrucat livram sortimente de acest tip si pentru terti. Exista 10 nuante disponibile (cu posibilitate de extindere), numarul total al solutiilor promovate fiind de aproximativ 2.000. Intrucat economia romaneasca nu si-a revenit deocamdata, consideram ca nu este cazul sa efectuam investitii majore, motiv pentru care am decis sa amanam proiectele pe care le aveam in vedere pentru 2011, respectiv cresterea productiei si dezvoltarea departamentului de logistica. Facem, insa, eforturi considerabile pentru informarea clientilor, intrucat consideram ca un beneficiar bine informat este unul multumit. De altfel, in procesul de ofertare a panourilor ornamentale este foarte important ca tehnicianul care ofera consultanta in vanzarea produsului sa transmita toate detaliile tehnice ale modelului, mai ales ca, de foarte multe ori, cumparatorul nu este informat si are nevoie sa fie ajutat de experienta specialistului. De asemenea, consideram ca pentru domeniul nostru de activitate ar fi recomandabil ca factorii de decizie politico-economici sa participe activ la evolutia acestuia. De exemplu, o extindere a programului national de reabilitare a locuintelor ar fi extrem de avantajoasa pentru firmele de profil. Totodata, patronatele din bransa ar putea sa-si intensifice actiunile si sa aiba un rol mai activ, implicandu-se, de pilda, in organizarea unui numar mai mare de simpozioane. Din punct de vedere al cifrei de afaceri, pentru 2010 estimam o crestere cuprinsa intre 10% si 15%, comparativ cu nivelul din 2009, cand, de asemenea, am inregistrat o majorare de circa 25% fata de 2008. In acelasi timp, planul de afaceri pentru 2011 vizeaza o sporire de 10% a veniturilor”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter