RO EN
Košík je prázdný

DEN BRAVEN: Preluarea companiei va duce la dublarea cifrei de afaceri din Romania

Recent, pachetul majoritar al actiunilor companiei Den Braven, din Olanda, a fost preluat de un consortiu format din fondurile private de investitii Egeria si Wagram. Noul director executiv al companiei, Geert Jansen a afirmat ca "prin aceasta tranzactie, fondatorul grupului - Kees den Braven - si noii sai parteneri urmaresc consolidarea pozitiei firmei si sprijinirea dezvoltarii viitoare a acesteia. In perioada urmatoare, un accent deosebit va fi pus pe dezvoltarea si cresterea vanzarilor prin furnizarea de produse noi, eficientizarea vanzarilor prin ofertele facute clientilor, precum si imbunatatirea performantelor unitatilor de productie". De asemenea, Mark Wetzels, reprezentantul Egeria-Wargam, a reafirmat intentiile de extindere a activitatilor Den Braven, prin realizarea de investitii importante. La randul sau, Adrian State - director general Den Braven Romania, a declarat ca "preluarea de catre giganti financiari, care dispun de resurse financiare extrem de solide, reprezinta o garantie pentru dezvoltarea ulterioara a grupului si, implicit, a activitatilor derulate pe plan national. In urma discutiilor avute, am primit asigurari ca, in perioada urmatoare, se va investi in extinderea capacitatilor fabricii din Romania, astfel ca, in urmatorii trei ani, sa atingem o cifra de afaceri de circa 60 de milioane de euro, respectiv un nivel dublu fata de cel de 30,8 milioane de euro, consemnat in 2009".
 
***
 
- Grupul Den Braven, infiintat in Olanda, in anul 1974 , de catre fostul actionar principal, Kees den Braven, detine 11 unitati de productie la nivel mondial si deruleaza activitati in peste 100 de tari din intreaga lume, fiind specializat in productia si distributia izolantilor profesionali pentru constructii, industria geamului termoizolant si auto, precum si pentru utilizatori casnici;
- Den Braven Romania a consemnat in perioada 2001 - 2007 o cifra de afaceri de 85 de milioane de euro, fapt ce a determinat realizarea unei investitii in valoare de circa 20 milioane de euro, pentru construirea unei fabrici de spuma poliuretanica, hotmelt si productie de sisteme de spuma poliuretanica rigida, singura de acest fel de pe piata locala si din Europa de Est.
- Egeria este una din cele mai mari companii de investitii de tip "private equity", care detine active in valoare de peste un miliard de euro si administreaza un portofoliu de 13 firme cu activitati in mai multe domenii, printre care materiale de constructii, produse chimice, media, farmaceutice sau asigurari de viata (Axent Verzekeringen, Boemer, Holonite, Lux Media, Morssinkhof Rymoplast, Muelink & Grol, Nationale Borg, Nijhuis Water Technology, Royal Mosa, SIF, Tanatex Chemicals, Ten Herkel si Vendor). Egeria vizeaza, in principal, achizitia de companii olandeze cu valori de piata cuprinse intre 50 de milioane de euro si 200 de milioane de euro si a alocat, in acest an, un buget de achizitii de 800 de milioane de euro.
- Wagram Equity Partners a fost infiintata in anul 1996 in Olanda si este specializata, de asemenea, in investitii "private equity", realizand pana in prezent investitii totale de 200 de milioane de euro.
Informatii suplimentare, la www.denbraven.ro   
 
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter