RO EN
Košík je prázdný

CRH: Stagnare a vanzarilor de ciment din Romania si noi majorari de preturi

Vanzarile cantitative de ciment inregistrate de grupul irlandez CRH in Romania s-au stabilizat in primele sase luni ale acestui an la nivelul din aceeasi perioada din 2017, in timp ce preturile de comercializare a produselor s-au majorat, in medie, cu 2%-5% in acelasi interval. "In Romania, vanzarile cantitative de ciment din primul semestru s-au situat usor sub nivelul din primele sase luni din 2017, fiind afectate de conditiile meteorologice dificile din prima parte a anului. Totusi, preturile produselor pe baza de ciment si profitul operational s-au situat peste valorile din 2017". se arata in raportul financiar al grupului CRH. In regiune, compania a inregistrat cresteri de vanzari si preturi la ciment si betoane in Ungaria. In Slovacia, in pofida scaderii cantitatilor de ciment comercializate, s-au inregistrat cresteri importante ale celor de betoane, datorita cererii din infrastructura si din sectorul constructiilor de cladiri nerezidentiale. In Serbia, vanzarile de ciment si preturile produselor s-au majorat, concomitent cu profitul operational.
In total, vanzarile de ciment si betoane din Europa (incluse in divizia Europe Heavyside) au cumulat 3,62 miliarde euro in prima jumatate a acestui an, in crestere cu 8% fata de intervalul similar din 2017. In pofida conditiilor meteo dificile care au depasit orizontul de timp al primului trimestru, in ultimele luni ale perioadei de raportare pierderile au fost recuperate pe majoritatea pietelor europene. Vanzarile organice si profitul operational au crescut fata de 2017, reflectand imbunatatiri la nivelul preturilor, dar si rezultatele initiativelor de imbunatatire a performantelor derulate de companie. 
La nivel de grup, compania irlandeza a consemnat vanzari totale de 12 miliarde euro in prima jumatate din 2018, in crestere cu 1% fata de intervalul similar al anului trecut. Excluzand achizitiile si cesiunile de active, vanzarile (LFL) globale au crescut cu 2%, in Europa, majorandu-se cu 1%. In cele doua Americi, rulajul LFL a sporit cu 3% fata de primele sase luni din 2017, in timp ce vanzarile din Asia s-au situat cu 2% sub nivelul din primul semestru al anului trecut. Rezultatele au fost inregistrate in contextul unei cresteri a indicatorului de profitabilitate EBITDA de 1%, pana la 1,13 miliarde euro.
***
In Romania, CRH detine fabrici de ciment la Medgidia si la Hoghiz, o statie de macinare la Targu Jiu, precum si o retea de terminale de ciment, cariere, balastiere, depozite de agregate si statii de betoane pe intreg teritoriul tarii. Vanzarile raportate de CRH (Ciment) Romania s-au majorat, anul trecut, cu 15,6%, de la 815,6 milioane de lei in 2016 la 943 milioane de lei (195 milioane de euro) in 2017, in contextul unei reduceri de 7,9% a profitului net, care se plasa la 80,25 milioane de lei, la finele anului trecut.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter