RO EN
Košík je prázdný

CEMACON si-a restructurat credite in valoare totala de 33 milioane de euro

Conducerea producatorului de caramida Cemacon a semnat recent noile contracte de credit cu banca finantatoare, compania restructurandu-si datoria totala in valoare de 33 milioane de euro. Procesul a fost demarat in anul 2010 si a inclus restructurarea operationala si financiara a companiei. "Am implementat o solutie de restructurare de tip win-win cu banca si am derulat tot procesul de negociere in afara insolventei sau a oricaror alte constrangeri procedurale. Ne-am luat noi angajamente in fata bancii, a actionarilor, angajatilor si clientilor. Pe termen mediu, urmarim atingerea profitului net si ocuparea pozitiei de lider pe piata blocurilor ceramice din Romania", a declarat Liviu Stoleru, directorul general si presedintele Consiliului de Administratie al Cemacon.
Cemacon a trebuit sa se restructureze financiar in urma contractarii unui pachet de credite in valoare de 26 milioane de euro de la Anglo-Romanian Bank, in perioada 2006-2008, imprumuturi care au fost preluate ulterior de catre BCR. Fondurile au fost investite in constructia fabricii de la Recea (judetul Salaj), una dintre cele mai mari si moderne capacitati de productie din sud-estul Europei. Criza financiara, scaderea pietei constructiilor, precum si deciziile fostei echipe de management, au dus la scaderea dramatica a companiei in anii ce au urmat, potrivit datelor Cemacon.
Procesul de restructurare operationala a companiei s-a derulat in perioada 2010-2014, principalele masuri intreprinse fiind schimbarea managementului, reducerea costurilor administrative si de exploatare, renegocierea contractelor cu furnizorii strategici, optimizarea productiei si implementarea de noi tehnologii, lansarea de produse noi, extinderea retelei de distributie de la 10 dealeri in trei judete din nordul tarii la peste 250 de puncte de distributie in 31 de judete etc.
 
Restructurarea financiara a demarat in 2011
Pe fondul performantei operationale, s-a finalizat, prin semnarea noilor contracte de credit, restructurarea financiara a companiei. Pachetul de credite va avea, in continuare, o noua structura, care permite achitarea datoriilor din activitatea curenta. Astfel, Cemacon va avea de platit, pana in 2023, un credit principal in valoare de 13 milioane de euro. Un imprumut secundar, de 5 milioane de euro, va trebui achitat pana in 2020, fiind contractat pentru Cemacon Real Estate, societate detinuta 100% de grup, pe care au fost transferate activele non-core ale companiei, care vor fi valorificate pentru stingerea creantei. A treia parte a datoriei, de 12 milioane de euro si dobanzile aferente, cesionata de banca in favoarea Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief, BOF, urmeaza a fi convertita in actiuni. Pentru ca acest proces sa fie indeplinit, este in desfasurare o majorare de capital prognozata sa se incheie in trimestrul al doilea al acestui an. Aspectele restructurarii financiare au fost agreate la finalul anului 2013 intr-un memorandum semnat de catre societate, actionari si Banca Comerciala Romana.
***
In ultimii patru ani, cifra de afaceri a companiei a avut o crestere totala de peste 250%, in timp ce profitul operational a ajuns la 19% in 2014. Totodata, fabrica de la Recea a functionat la capacitate maxima anul trecut, in pofida faptului ca piata de caramida s-a contractat cu peste 40% fata de nivelul de varf, din 2008. In 2013, actionariatul companiei s-a consolidat prin intrarea fondului de investitii finlandez KJK si prin cresterea ponderii altor investitori institutionali, in prezent peste 95% din capitalul companiei fiind detinut de actionari institutionali.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter