RO EN
Košík je prázdný

CEMACON SA obtine in anul 2020 o cifra de afaceri neta de 25,7 milioane de euro

Producatorul de caramida Cemacon SA a incheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri neta de peste 125 milioane de lei (25,7 milioane de euro), cu aproape 13% sub nivelul realizat în 2019. Potrivit datelor companiei, principalele venituri au fost realizate din vanzarea de produse finite - blocuri ceramice, buiandrugi, dar si de marfuri - vata minerala bazaltica, cosuri de fum, mortare si tencuieli de zidarie.
"Anul 2020 a fost incontestabil marcat de pandemie si de efectele acesteia. Mai ales in perioda de debut brusc, atat deciziile autoritatilor, cat si cele din mediul de afaceri au fost foarte prudente si au influentat apoi performantele din restul anului. Decizia noastra a fost sa nu oprim activitatea, ci sa profitam de aceasta acalmie temporara in piata pentru derularea unor lucrari de mentenanta la fabrici necesare pentru cresterea performantelor de productie. Dupa perioada de stare de urgenta din aprilie-mai, la Cemacon, in ciuda incertitudinilor pricinuite de evolutia pandemiei, am mentinut obiectivele la un nivel ambitios. Realitatea din sectorul constructiilor rezidentiale ne-a sustinut pentru ca, mai ales in trimestrul 3, piata de zidarii a performat la nivele de cerere ridicata. Vanzarile au performat foarte bine astfel ca stocurile de produse au fost sub o continua presiune, permitand protejarea preturilor de vanzare", a declarat Liviu Stoleru, directorul general al Cemacon SA.
În ceea ce privește profitabilitatea operațională, care nu a mai beneficiat de evenimente unice pozitive, aceasta a fost cu 20% inferioara, in conditiile in care 2019 a fost un varf de ciclu economic cu rezultate financiare de nivel record. "Totusi, satisfactia noastra este depasirea consistenta a reperelor din 2018 atat la nivel de volum al afacerii, cat si de profitabilitate operationala. In plus, scaderea accentuata a indatorarii, ajunsa sub nivelul lichiditatilor care au crescut puternic, gradul de acoperire cu masuri asiguratorii ale creantelor, nivelul scazut al stocurilor de produse dau foarte multa soliditate financiara afacerii", a mai comentat managerul general companiei.
Potrivit datelor incluse în raportul financiar, în 2020 variatia stocurilor inregistreaza valori mai mici decat in perioada precedenta, ca urmare a decalajului intre cantitatile produse si vandute in perioada; mai ales in a doua parte si finalul anului, au fost presiuni continue pe stocurile disponibile, astfel ca s-a iesit din an cu stocuri mai mici decat la inceput de 2020.
Cheltuielile cu materiile prime si materialele, precum si cheltuielile operationale au inregistrat o scadere comparativ cu anul 2019, ca urmare a diminuarii activitatii de productie in perioada de lockdown (aprilie - mai 2020), cand s-au realizat lucrari ample de mentenanta, pentru prima data in ultimii 5 ani.
In absenta unor tranzactii de tip one-off, pentru perioada incheiata la 31 decembrie 2020 Cemacon a inregistrat un profit operational de 40,1 milioane de lei si un profit net de 22,85 milioane de lei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter