RO EN
Košík je prázdný

BASF: Tendinta de scadere a afacerilor, generata de recesiune

Grupul BASF, cu activitati in industria chimica, a inregistrat venituri in valoare de 12,8 miliarde euro in primele noua luni ale anului in curs, cu aproximativ 19% mai putin fata de intervalul similar din 2008. Afacerile din Romania ale companiei urmeaza aceeasi tendinta de scadere (cu pana la 20%) pentru intregul an financiar curent, dupa ce, in 2008, BASF a inregistrat, la nivel national, vanzari de 648,77 milioane de euro. "Putem spune ca rezultatele financiare raportate la primele trei trimestre din 2009 sunt peste tendinta generala de pe piata de profil. De asemenea, avem sectoare de activitate (chiar si din industria constructiilor) care nu au inregistrat diminuari ale volumului de vanzari, ci chiar usoare cresteri", a declarat Luminita Teodorescu, director general al BASF Romania. Efectele recesiunii pe plan international au fost resimtite si de societate, in special in ceea ce priveste recuperarea creantelor de la clienti, acesta devenind un proces mai riscant si indelungat. "Este o perioada dificila, insa, ca rezultat al unei politici interne precaute, aceste probleme nu sunt de impact asupra companiei. Pretul este, in continuare, un factor important in formarea deciziei de achizitie, insa decisiv este raportul calitate - pret", a precizat reprezentantul BASF.
Produse noi pe piata din Romania
BASF a lansat, recent, o noua tehnologie, X-SEED, care accelereaza intarirea mai rapida a betonului, in special in conditii de temperatura scazuta. Acesta reprezinta un instrument practic si fiabil pentru producatorii de betoane, oferind posibilitatea optimizarii costurilor totale de fabricatie. "Piata romaneasca este deschisa catre produse si tehnologii inovatoare, constientizand avantajele pe care acestea le ofera. Insa sunt si cazuri in care, din lipsa de informare sau din ratiuni de ordin financiar, se opteaza pentru produse traditionale de calitate medie, care raspund pe termen scurt constrangerilor financiare insa nu confera posibilitatea de diferentiere in piata", este de parere Luminita Teodorescu. De asemenea, un alt produs inovator nou-promovat este spuma speciala Basotect, utilizata pentru izolarea acustica si termica a cladirilor. Informatii suplimentare, la www.basotect.com  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter