RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Sporire a cotei aditivilor pe baza de fibre pentru beton

In pofida diminuarii accentuate a cererii pe piata de ciment si betoane, substantele chimice folosite in combinatie cu aceste materiale, respectiv aditivii specializati, au sanse reale in ceea ce priveste cresterea livrarilor pe termen scurt si mediu. Mai mult, pe pietele dezvoltate din intreaga lume, cota aditivilor pe baza de fibre va spori intr-un ritm superior mediei de majorare a cererii pe plan mondial. „In principiu, comenzile de aditivi pentru ciment si betoane, efectuate pe plan global, au toate sansele de a spori cu 9,3% pana in 2017, moment in care aceasta piata va avea o valoare de 21,2 miliarde USD. Se estimeaza o situatie mult mai buna a vanzarilor in Europa de Vest si in SUA, unde rata folosirii de aditivi pentru fiecare tona de ciment este superioara celei din alte regiuni ale lumii. Analizand activitatea marilor corporatii ce promoveaza asemenea produse chimice folosite la prepararea betonului – si nu numai, cum ar fi, de exemplu, Master Builder Solutions, Sika si Grace Construction Products, se remarca faptul ca acestea detin o pondere importanta pe un segment global de piata evaluat actualmente la 13,6 miliarde USD. Pana in anul 2017, atentia grupurilor multinationale din domeniu va fi cu siguranta indreptata catre statele pentru care se preconizeaza o crestere a consumului de ciment, respectiv in SUA, Italia, Spania etc. Totusi, daca se ia in considerare doar piata spaniola, de exemplu, cererea de aditivi pentru betoane va spori cu 13% pe an in perioada 2014-2017, insa volumul total de la finele perioadei de referinta nu va depasi 70% din consumul aferent anului 2007 (de dinaintea declansarii recesiunii). Mult mai bine vor evolua pietele aflate in statele emergente, unde se observa o reorientare a comenzilor catre aditivii cu performante sporite ce permit prepararea betonului. De asemenea, in China – care cumuleaza o patrime din cererea mondiala de aditivi – se constata o crestere a gradului de utilizare a produselor superplastifiante”, se arata in cadrul unei analize a companiei de consultanta Freedonia Group. Referindu-se la celelalte state aflate in curs de dezvoltare, cum ar fi cele est-europene, specialistii americani sustin ca, in regiunea respectiva, producatorii de aditivi vor putea beneficia de o crestere a cantitatilor comercializate, precum si de acceptarea treptata, insa pe scara larga, a substantelor chimice de aditivare performante, cu valoare adaugata mare. Informatii suplimentare, la www.freedoniagroup.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter