RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Redresare a activitatii furnizorilor materiale geosintetice, in 2012

Pe piata materialelor geosintetice sunt active relativ putine companii specializate, cele mai importante fiind Naue, Tencate, Iridex, Geocons Trading, Geo.Com.M International SA, Stefi Primex, divizia de infrastructura a Rehau Polymer si B2B Consprod. Potrivit managerilor celor mai importanti operatori, anul trecut a fost dificil si pentru societatile din aceasta bransa, tendintele descendente remarcandu-se si in 2011. Totusi, opinia generala anticipeaza inceputul redresarii activitatii specifice din 2012. In ansamblu, piata produselor geosintetice a fost afectata de scaderea sectorului materialelor de constructii si de lipsa de finantare pentru proiectele mari de infrastructura, mai ales la cele realizate din fonduri bugetare. Societatile din domeniu se confrunta, astfel, cu aceleasi probleme pe care le intampina cele mai multe companii din domeniul constructiilor, respectiv: instabilitatea legislativa, existenta unui sistem juridic ineficient, fluctuatiile majore ale monedei nationale in raport cu alte valute, incapacitatea autoritatilor de a accesa fonduri europene pe care sa le foloseasca pentru dezvoltarea proiectelor din domeniile prioritare de mediu si infrastructura etc. "Una dintre problemele care au atins un stadiu critic si pe care, din pacate, o observam tot mai frecvent este legata de atribuirea unor proiecte, prin licitatie publica, unor companii sau asocieri de firme care le castiga la valori de multe ori sub 50% din nivelul evaluat de proiectanti. Atribuirea unor astfel de obiective, avand drept criteriu decisiv pretul minim, este o greseala, consecintele fiind negative. Am militat de mult timp pentru promovarea unor criterii de selectie la licitatii care sa ia in considerare in proportie de maximum 50% pretul ofertei, in timp ce restul de 50% din punctaj sa fie atribuit pe criteriul calitatii tehnice, al experientei dovedite a ofertantilor, subcontractorilor si personalului pe care acestia il pun la dispozitie", a declarat Bogdan Tronac, director general al Naue Romania. Aceasta companie, care reprezinta filiala grupului german de firme Naue GmbH & Co. KG, cu peste 30 de ani de experienta in productia materialelor geosintetice, este una dintre primele care au accesat piata autohtona de profil. Recent, Naue s-a implicat in executia proiectului de constructie a parcului eolian de la Salbatica (judetul Constanta), unde a furnizat materiale pentru realizarea cailor de acces. "A fost o lucrare dificila, deoarece a trebuit ca drumurile construite sa reziste unor incarcaturi aditionale de pana la 95 de tone pentru fiecare autocamion care a intrat pe santier. Transportul turbinelor eoliene a necesitat efectuarea unui trafic de pana la 80 de astfel de vehicule pe zi. Pentru a maximiza performanta drumurilor, am utilizat 150.000 mp de materiale compozite Combigrid, formate dintr-o geogrila Secugrid Q sau R si un geotextil cu functiuni de separare si filtrare", au precizat oficialii grupului Naue intr-un document oficial.
Divizia de infrastructura a companiei Rehau Polymer este implicata, prin furnizarea de materiale geosintetice, in realizarea unor proiecte importante de infrastructura, precum constructia autostrazii Medgidia-Constanta, a soselei de centura a municipiului Constanta si reabilitarea DN 79 pe tronsonul Arad - Oradea. Potrivit oficialilor companiei, Rehau si-a redus activitatea cu 9% in primele noua luni ale anului in curs fata de aceeasi perioada din 2010, ca urmare a continuarii scaderii pietei rezidentiale, in pofida faptului ca activitatea pe segmentul de infrastructura s-a mentinut la un nivel constant. "Pentru intregul an estimam o diminuare de 10% a cifrei de afaceri, de la aproximativ 51,9 milioane de euro in 2010", a declarat Emil Pop, director general al companiei. Astfel, in 2011, s-ar putea inregistra venituri totale de circa 46,7 milioane de euro. Portofoliul de materiale geosintetice al firmei include diverse paturi, plase si materiale compozite realizate din fibre sintetice, precum paturile geotextile Raumat (consolidate mecanic si utilizate ca strat de filtrare, separare si protectie), plase tip faneata de protectie impotriva eroziunilor, sisteme de armare cu Armapal (pentru acoperiri cu bitum la constructia cailor de circulatie si aeroporturilor) si grilele Raugrid, folosite pentru armarea solului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter