RO EN
Košík je prázdný

ANALIZA: Circa 140 milioane de euro pe piata locala de caramida si BCA

Vanzarile de pe piata locala de zidarie din caramida si BCA, realizate anul trecut, s-au situat, valoric, la circa 140 milioane de euro, conform datelor disponibile in domeniu, evolutia celor doua segmente fiind putin diferita in 2013. Astfel, daca majoritatea producatorilor de blocuri din BCA au indicat cresteri cuprinse intre 3% si 5% ale livrarilor realizate anul trecut, fabricantii de caramida au anuntat cel mult stagnari la nivelul pietei pe care activeaza. Pentru 2014, cei mai multi operatori din cadrul ambelor sectoare indica posibile cresteri usoare, de maximum 5%. Din punct de vedere cantitativ, datele furnizate de companiile din bransa indica un nivel de circa 3,8 milioane de metri cubi pe an, din care sectorul de BCA detine 1,87 milioane mc, iar cel caramida aproximativ 1,9 milioane mc. In prezent, in Romania exista capacitati de productie a materialelor de zidarie de 8,5 milioane mc/an, depasindu-se cu mult consumul actual, in timp ce potentialul real al pietei se situeaza la peste 9 milioane mc/an. Pe piata de caramida si BCA activeaza circa 22 de mari producatori.
Problemele pe care le intampina producatorii de caramida si BCA sunt, in general, aceleasi, legate de numarul mare al cazurilor de insolventa raportat la cel al firmelor active, cresterea pretului la energie si combustibil, dificultatea efectuarii platilor /lipsa de lichiditati din domeniul constructiilor, fiscalizarea excesiva si, nu in ultimul rand, suprataxarea muncii.
Piata locala de BCA, evaluata la 70-75 milioane de euro si 1,87 milioane mc in 2013, se va inscrie pe un trend usor crescator in acest an, urmand a fi influentata de majorarea preturilor la energie si combustibil. In ceea ce priveste piata de caramida din Romania, dupa o stabilizare in 2013, potrivit opiniilor producatorilor din domeniu, la circa 65 milioane de euro, pentru 2014 si 2015 sunt estimate cresteri anuale cuprinse intre 3% si 5%.
O analiza completa a pietei locale de zidarie (caramida si BCA) poate fi lecturata in editia Mai-Iunie a revistei Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter