RO EN
Košík je prázdný

O. Fanea, KADRA: Fiecare angajat poate avea traiectorie profesionala spectaculoasa

Octavian Fanea, CEO al companiei KADRA, liderul pietei locale de automatizari si management al accesului, a avut o traiectorie profesionala ascendenta pe parcursul celor 14 ani pe care i-a petrecut in cadrul companiei, ajungand de la pozitia de vanzator, la cea de manager general al companiei, functie pe care o ocupa in prezent. El spune ca implicarea a fost cheia succesului si ca fiecare angajat al companiei poate avea o traiectorie profesionala spectaculoasa.
"In primele luni in care am lucrat la KADRA am fost doar curios sa descopar si sa invat cat mai multe lucruri noi. Atunci, ca si acum era un mediu stimulativ, se intamplau tot timpul lucruri noi. Nu pot sa spun ca aveam in minte un traiect profesional clar definit sau ca ma gandeam ca intr-o buna zi voi conduce nu o echipa, ci compania. Dar, am inteles dupa ani, ca implicarea este una dintre valorile fundamentale ale KADRA. Fiecare angajat al companiei poate avea o traiectorie profesionala spectaculoasa, iar asta depinde doar de el. Suntem orientati spre performanta si ne dam seama ca cea mai scurta cale spre succes intr-un business este sa ai - pe langa viziune - si o echipa de oameni implicati, care sa isi doreasca sa obtina succesul si sa puna umarul la efortul pe care-l facem toti",spune Octavian Fanea.
Octavian Fanea s-a angajat la KADRA in 2007. A ocupat la inceput pozitia de vanzator, dar nu s-a limitat doar la indeplinirea sarcinilor care-i reveneau. S-a implicat in tot ce i-a stimulat imaginatia si curiozitatea, a fost deschis spre descoperirea de noi solutii pentru proiecte, dintre care unele sunt premiere in Romania, iar in 10 ani, dupa ce o vreme a fost coordonator de echipa, a ajuns CEO-ul celei mai mari si mai vechi companii de solutii de acces din Romania.
 
 
Vicecampion mondial la grappling, pasionat de jobul la KADRA
O poveste la fel de interesanta ca a CEO-ului KADRA este cea a lui Marius Spac. Vicecampion mondial la grappling si unul dintre cei mai buni luptatori de MMA din Romania, sportivul se imparte intre antrenamentele de performanta pentru arte martiale si performanta zilnica in cadrul companiei.
"Multe dintre principiile care se aplica in sport se pot folosi cu succes si la munca. Responsabilitatea este unul dintre acestea, sa stii ca orice decizie sau actiune faci va avea un impact asupra celorlalti. Sportul pe care-l practic este unul individual, iar la KADRA am invatat mult si despre ce inseamna solidaritatea dintr-o echipa", spune Marius Spac.
George, in acest moment coordonator tehnic la nivel national, a venit la KADRA direct de pe bancile scolii, fara a avea nicio cunostinta in domeniu. Acum este expert in automatizari si ocupa o pozitie importanta in companie. Razvan s-a angajat la KADRA din timpul facultatii si in doar 2 ani a ajuns la departamentul de Proiecte al companiei, unul dintre cele mai creative departamente. Multi dintre specialistii actuali ai companiei, unii pornind chiar de la zero au invatat tot ceea ce stiu la KADRA, unde au gasit si oamenii si resursele necesare sa se perfectioneze.
***
Cu o experienta de 27 de ani, KADRA ofera solutii tehnice integrate de inginerie si management al cailor de acces. Pornita la drum cu doar 4 angajati, cu sediul intr-un apartament de bloc, KADRA a ajuns astazi sa aiba 90 de angajati, iar sediul companiei este intr-o zona a Clujului considerata Silicon Valley romanesc. Solutiile KADRA provin de la unii dintre cei mai mari producatori la nivel european si multe sunt premiere in Romania. Co-fondatorii KADRA, Radu Opris, Andreea Strugaru si Monica Sagmar, cred ca viitorul companiei pe care o detin se va baza pe doi mari piloni: dezvoltarea solutiilor in jurul conceptului de free-flow (circulatie si acces liber) si o echipa cu competente aprofundate, care va fi mereu pregatita sa lucreze cu cele mai noi tehnologii din domeniu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter