RO EN
Košík je prázdný

EY: Optiunea de a lucra de acasa devine decisiva in alegerea unui loc de munca

Optiunea muncii de acasa devine un element hotarator in alegerea urmatoarei destinatii de cariera pentru trei sferturi dintre salariatii romani, conform studiului EY Romania „Munca in noile conditii”, desfasurat in perioada iunie - iulie 2021, care a sondat opiniile a 542 de angajati romani din diverse sectoare de activitate. Aceste rezultate vin sa le intregeasca pe cele reliefate de studiul EY global ”Work Reimagined”, unde se arata ca peste jumatate dintre salariatii de la nivel mondial si-ar dat demisia daca nu li se ofera flexibilitatea dupa pandemie.
„Discutiile avute in spatiul public, dar si in cadrul specific fiecarei companii, arata ca intrebarea despre viitorul muncii s-a mutat de la „Cand ne intoarcem la birou?” spre „Care este noua definitie a muncii eficace?”. In contextul in care angajatii care lucreaza de acasa considera ca obtin aceleasi rezultate ca cele de la birou, noua provocare pentru angajatori devine aceea de a netezi acest drum prin oferirea de sprijin administrativ si identificarea momentelor optime de reunire organizationala necesare pastrarii liantului cultural”, spune Horatiu Cocheci, Director, People Advisory Services, EY Romania.
Privire retrospectiva catre telemunca
Potrivit datelor furnizate de studiu, munca de acasa nu era o metoda de lucru utilizata in Romania in perioada care a precedat pandemia, fiind privita cu neincredere de companii - 48% dintre respondenti nu utilizasera niciodata telemunca in relatiile profesionale.
Cea mai mare provocare pentru salariatii care au lucrat de acasa a fost gestionarea programului de lucru si a orelor efectiv lucrate: 38% dintre participantii la studiu au declarat ca au lucrat mai multe ore in perioada pandemiei, iar 54% si-au modificat orarul clasic de lucru in diferite forme.
Totusi, 68% dintre respondenti considera ca facilitatile avute in perioada derularii activitatii de acasa au fost suficiente. In privinta realizarii sarcinilor de serviciu, 73% dintre cei intervievati sunt increzatori si foarte increzatori ca sarcinile primite au fost indeplinite la nivelul solicitat de catre angajatori.
„Pentru a asigura sustenabilitatea noii realitati, este de datoria companiilor sa inlature munca in exces, compensatorie, necesara la inceputul crizei sanitare pentru atingerea rezultatelor dorite. Investitiile in tehnologii relevante si in rescrierea proceselor vor mentine gradul de incredere al angajatilor in activitatile proprii, in timp ce, in paralel, vor elimina orele suplimentare lucrate”, avertizeaza Horatiu Cocheci, Director, People Advisory Services, EY Romania.
Beneficiile si provocarile lucrului de acasa
Dezechilibrul intre planul muncii si cel al vietii personale se detaseaza ca principal risc al lucrului de acasa, 24% dintre respondenti subliniind aceasta situatie. Urmatoarele locuri de pe podiumul provocarilor aduse de telemunca sunt detinute de colaborarea redusa si de comunicarea ineficienta, ambele semnalate de 14% dintre participanti.
Din perspectiva beneficiilor aduse de munca de acasa, eliminarea costurilor de transport se situeaza pe primul loc si este mentionata de 23% dintre respondenti, in timp ce 16% si, respectiv, 14% dintre participanti declara ca au identificat modalitati mai eficiente de derulare a activitatii si ca s-au concentrat mai bine de acasa.
Privirea inspre viitor: lucrul de acasa si devotamentul angajatilor
Datele colectate subliniaza intr-o proportie mare dorinta angajatilor de a-si continua activitatea intr-o modalitate hibrida: 49% dintre respondenti declara ca doresc sa lucreze de acasa cateva zile pe saptamana, in timp ce 21% işi doresc sa faca acest lucru mereu.
Un prim pas catre aceasta directie se pare ca este deja facut: 62% dintre persoanele intervievate sustin ca managementul lor direct incurajeaza munca de acasa.
Pe de alta parte, angajatii ai caror organizatii sau sefi directi nu vor permite munca hibrida se declara dispusi, in proportie de 32%, sa renunte la companiile actuale imediat ce situatia le-o va cere.
Mai mult, conform opiniilor exprimate, optiunea muncii de acasa va ocupa un loc tot mai important in alegerea noului loc de munca: 72% dintre participantii la studiul EY spun ca urmatoarea destinatie de cariera le va fi influentata fundamental de posibilitatea de a munci de acasa.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter