RO EN
Košík je prázdný

eJobs: Volumele de angajari se afla peste previziunile de la inceputul acestui an

Efervescenta de pe piata muncii e mai intensa ca oricand. Desi aproape 35% dintre angajatori spun ca resimt incertitudine in acest moment, planurile de recrutare nu par a fi afectate de acest lucru, ba din contra. Astfel, 8 din 10 companii spun ca recrutarile continua conform planurilor sau chiar au crescut volumul de angajari fata de ce previzionau pentru acest an, arata datele celui mai recent sondaj eJobs, liderul pietei de recrutare din Romania. 15,8% spun ca anul acesta vor scoate la bataie mai multe locuri de munca comparativ cu 2021, in timp ce 8% angajeaza, in acest moment, peste estimarile initiale pentru acest an. Doar 16% dintre companii spun ca si-au pus pe pauza anumite proiecte de recrutare.
Desi nu e un context lipsit de provocari, atat angajatorii, cat si echipele lor reusesc sa ramana pe plus. Fiind intrebati care e starea generala pe care o au in aceasta perioada, 65% dintre respondenti au mentionat curajul, optimismul, rezilienta si pasiunea fata de ceea ce fac ca emotii principale. In ceea ce priveste echipele lor, 79% spun ca, desi nu trec printr-o perioada usoara, se mentin motivati, productivi, optimisti si energici. Sunt insa si 21% dintre companii care spun ca angajatii lor sunt nesiguri, demoralizati si provocati emotional in aceste momente.
„Cu toate ca intensitatea cu care se recruteaza in acest moment e una extrem de optimista, cu mult peste orice asteptari, mai ales daca ne uitam la context, peste jumatate dintre angajatori sunt totusi precauti cand vine vorba de planurile pentru viitor. O treime spun ca planifica doar pe perioade scurte si isi recalibreaza constant agendele la context. Un sfert sunt ceva mai curajosi si au vizibilitate pe termen mediu, insa, cu siguranta, planurile pe termen lung si-au pierdut din popularitate”, spune Roxana Draghici, Head of Sales Romania, cea mai mare platforma de recrutare din tara.
Pentru a echilibra efectele razboiului din Ucraina asupra moralului echipelor, o treime dintre angajatori spun ca organizeaza mai des intalniri 1 la 1, iar circa 27% profita de ridicarea restrictiilor si organizeaza evenimente interne prin care oamenii se pot reconecta. 12% implica angajatii in diverse activitati caritabile de grup pentru a mentine o stare de spirit mai buna in echipa sau chiar ofera sprijin angajatilor care au rude aflate in zonele de conflict. Alti 7,5% se concentreaza pe zona de sanatate emotionala si pun la dispozitia angajatilor beneficii de tipul psihoterapiei sau tin workshop-uri cu specialisti in wellbeing.
Pe de alta parte, angajatorii reusesc sa aduca la aceeasi masa nevoile umanitare ale cetatenilor ucraineni cu nevoile lor de recrutare. Aproape jumatate dintre respondenti spun ca sunt dispusi sa angajeze cetateni ucraineni, iar acest lucru se reflecta si in oferta de locuri de munca: in luna martie, 3,5% din numarul total de joburi de pe eJobs.ro a fost pentru acestia. Totusi, 9,4% dintre angajatori spun ca au renuntat la a mai angaja ucraineni pentru ca au fost dati inapoi de formalitati.
„La capitolul integrarea ucrainenilor in echipele din Romania, companiile se arata increzatoare ca acest aspect nu reprezinta o provocare imposibil de trecut. Astfel, 36% dintre acestea spun ca va fi dificil, dar au incredere in deschiderea angajatilor actuali si rabdarea necesara pentru a-i face parte din echipa. 47% dintre angajatori vad insa integrarea foarte usoara datorita procedurilor lor interne, in timp ce 17% au o abordare mai pragmatica: atat timp cat se vad rezultatele, e mai putin important cat de repede se integreaza”, mai precizeaza Roxana Draghici.
In ceea ce priveste modul de lucru din acest moment, 60% dintre angajatori spun ca-si desfasoara activitatea de la birou, 30% au optat pentru sistemul de munca hibrid si doar 10% sunt in continuare complet remote. Ce e surprinzator, insa doar la prima vedere, e faptul ca 13,2% dintre cei care nu au revenit complet sau deloc la sedii spun ca au dorit sa o faca, dar semnalele pe care le-au primit de la angajati si candidati i-au facut sa reconsidere decizia si sa amane reintoarcerea. Acest lucru se reflecta si in oferta de joburi remote, care, in luna martie, a ajuns la un nivel maxim istoric, de 11,9% din numarul total de joburi.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter