RO EN
Košík je prázdný

eJobs: Asteptari legate de reluare recrutari si de cresteri salariale, pentru 2021

Anul acesta a venit cu multiple socuri pe piata muncii, resimtite atat de angajati, cat si de companii. Cel mai recent studiu derulat de eJobs in randul angajatorilor din Romania arata ca principalele asteptari pe care le au de la 2021 sunt legate de reluarea cresterilor salariale, a recrutarilor, dar si de revenirea la bugetele pe care le aveau inainte de declansarea pandemiei. 12% cred ca, in compania pentru care lucreaza, se va permanentiza munca de acasa, in timp ce 9% spun ca anul viitor va marca reintoarcerea angajatilor la birou. O treime cred ca nu au inca niciun motiv sa isi creeze asteptari optimiste de la urmatorul an.
"Acele companii care au gasit resorturi de crestere chiar si intr-un context generalizat de criza privesc cu optimism anul care va veni si cred intr-o reechilibrare a pietei. Sunt insa si participanti la studiu care au declarat ca se tem ca 2021 va insemna, pentru compania in care lucreaza, concedieri, scaderi salariale sau o crestere a gradului de incarcare a angajatilor, in conditiile in care anul acesta o parte dintre echipe au fost reduse. Din pacate, sunt si angajatori care recunosc ca se asteapta ca anul viitor sa creasca rata fluctuatiei voluntare in cadrul companiei. Cu alte cuvinte, dezamagiti de ce s-a intamplat anul acesta, multi angajati isi vor cauta alte joburi, spune Bogdan Badea, CEO eJobs Romania.
Aproximativ jumatate din respondenti se tem ca lucrurile vor sta la fel ca in 2020.
Tot ce s-a intamplat anul acesta in economie si pe piata muncii va avea ecouri care se vor resimti si in 2021. Cel mai important va consta, arata concluziile studiului, in o crestere a ratei somajului, urmata de cresterea numarului de candidati care se vor angaja pe pozitii sub nivelul lor de pregatire si experienta.
"35% dintre respondenti spun ca reconversia profesionala va fi una dintre marile tendinte ale pietei muncii de la anul. Ceea ce nu e un lucru deloc rau pentru ca se traduce printr-o flexibilizare si responsabilizare a candidatilor, dupa o perioada lunga in care romanii erau destul de refractari la ideea de reconversie", adauga Bogdan Badea. Tot angajatorii cred ca tinerii isi vor lua primul job mult mai devreme si ca locurile de munca din strainatate vor ramane in continuare neatractive pentru candidati.
Cei mai cautati candidati ai anului viitor vor fi specialistii, urmati, la foarte mica distanta, de muncitorii calificati si apoi de tinerii din categoria de varsta 18-24 de ani. Muncitorii calificati si managerii continua ierarhia, iar pe ultimul loc, la distanta semnificativa de toate celelalte categorii, au fost plasati expatii.
Desi vad o revenire completa a pietei muncii abia din 2022, specialistii in resurse umane se asteapta ca inca din primul trimestru al urmatorului an sa apara primele semnale pozitive, inca cei mai multi mizeaza pe cel de-al doilea trimestru pentru efecte mai concrete. Intrebati care ar fi schimbarile aparute in 2020 pe care le-ar vrea disparute in 2021, respondentii au mentionat munca de acasa, conferintele online sau recrutarile la distanta.
Studiul a fost realizat in luna noiembrie a anului 2020, pe un esantion de 341 de specialisti si manageri in resurse umane.
In acest moment, mai mult de 14.000 de locuri de munca pentru Romania si strainatate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter