RO EN
Košík je prázdný

Deloitte: Pregatirea angajatilor pentru Industria 4.0 ramane o provocare pentru firme

Adaptarea competentelor angajatilor pentru Cea de-a patra revolutie industriala ramane o provocare pentru organizatiile din toata lumea, deoarece liderii inca nu inteleg pe deplin ce abilitati sunt necesare pentru a avea succes in lumea in permanenta schimbare in care traim, arata cel mai recent studiu Deloitte privind gradul de pregatire pentru Industria 4.0, efectuat pe baza raspunsurilor a peste 2.000 de lideri de business din 19 tari. In acest context, atunci cand pregatesc programe dedicate angajatilor, liderii investesc cu prioritate in training si dezvoltare (74%), in intelegerea competentelor necesare in viitor (59%) si in atragerea si retentia angajatilor (28%). Raportul arata si ca tot mai multi lideri considera acum ca responsabilitatea pentru dezvoltarea angajatilor este si a lor, nu doar a individului. De aceea, peste 80% din respondenti au creat sau sunt in curs de creare a unei culturi organizationale care faciliteaza invatarea pe tot parcursul vietii.
Studiul mai subliniaza ca, pentru prima data, schimbarile climatice au devenit una dintre principalele ingrijorari ale liderilor din toata lumea. Noua din zece respondenti se tem ca efectele modificarilor climatice ar putea avea efecte negative asupra organizatiilor lor, iar multi dintre ei implementeaza programe care incearca sa ofere solutii pentru resursele tot mai limitate si pentru protejarea mediului.
„In contextul in care companiile romanesti raporteaza cresteri sustinute ale veniturilor si ale profiturilor, trebuie sa nu uitam ca performanta nu mai poate fi masurata doar dupa criterii financiare, ci intr-o masura tot mai mare din perspectiva impactului pozitiv asupra clientilor, angajatilor si asupra altor grupuri de persoane afectate de activitatea companiei, precum si din perspectiva reducerii impactului asupra mediului. Industria 4.0 este o oportunitate uriasa pentru toate aceste arii, inca ea poate fi valorificata numai prin abordari strategice si cuprinzatoare, pe termen lung, care sa aiba in centru implementarea de noi tehnologii, ajustarea modelelor de conducere si a culturii organizationale, precum si adaptarea constanta a competentelor angajatilor”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte Romania si Moldova.
Studiul Deloitte subliniaza ca organizatiile inca nu profita pe deplin de potentialul Celei de-a patra revolutii industriale, din cauza ca nu au o abordare strategica in acest sens. Doar 10% din liderii care au participat la studiu spun ca au o strategie cuprinzatoare, holistica privind Industria 4.0, iar aproape jumatate dintre ei au o abordare ad-hoc. Rezultatele mai sugereaza si ca organizatiile care au strategii dedicate acestei zone au rezultate semnificativ mai bune decat competitorii lor care nu o abordare strategica, deoarece acestea inoveaza si cresc mai rapid si reusesc sa atraga si sa pregateasca mai bine angajatii.
In ceea ce priveste impactul diverselor tipuri de tehnologii, liderii de business se asteapta ca IoT, AI, solutiile cloud si big data/analytics sa aiba cele mai mari efecte asupra organizatiilor, urmate de nanotehnologie, robotica si senzori.
Cea de-a patra revolutie industriala este caracterizata de fuziunea elementelor fizice si a tehnologiilor digitale – precum roboti, drone, vehicule autonome, imprimante 3D, inteligenta artificiala (AI), Internet of Things (IoT), cloud computing, nanotehnologie – care comunica, analizeaza informatii si pot actiona pe baza acestora, oferind mai multa flexibilitate organizatiilor, clientilor si societatii si permitandu-le sa-si reduca timpul de raspuns si sa ia decizii inteligente bazate pe analizarea datelor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter