RO EN
Košík je prázdný

BestJobs: Jumatate din angajati nu au reusit sa echilibreze munca cu viata personala

Al doilea an pandemic a fost mai greu decat primul, atat din punct de vedere personal si emotional (42%), cat si profesional (38%), pentru multi dintre angajatii romani care au participat la un sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs. Nevoiti sa lucreze de acasa o perioada lunga de timp, aproape jumatate (47%) dintre ei nu au reusit sa echilibreze viata personala cu volumul de munca si cred ca au suferit sau sufera de burnout, spre deosebire de anul trecut, cand procentul angajatilor care au admis ca au trecut prin boala epuizarii profesionale a fost sub 30%.
Volumul mare de munca (23,4%), epuizarea psihica (22,7%), pandemia si starea de anxietate pe care o provoaca (19,7%) reprezinta principalii trei factori de stres invocati de angajatii care au raspuns sondajului BestJobs, care au condus si la accelerarea cautarilor pentru un job nou, cu precadere in randul specialistilor cu o experienta intre 2 si 5 ani.
Mai bine de 45% dintre intervievati au perceput sarcinile de serviciu extrem de stresante si dificile in toata aceasta perioada, in timp ce pentru 18% activitatea s-a desfasurat normal, fara sa se fi simtit presati sau stresati acum mai mult decat in conditii obisnuite de lucru.
Programul haotic si cerintele tot mai mari din partea angajatorilor i-au facut pe 47% dintre angajati sa creada ca au suferit sau resimt chiar in prezent simptomele sindromului burnout, acuzand o senzatie puternica de epuizare, cinism / ostilitate sau sentimente negative asociate muncii si o eficienta profesionala redusa.
Pentru a-si pastra o stare mentala buna si a scapa de burnout, 22% dintre respondentii la sondajul BestJobs spun ca e nevoie de negocierea volumului de munca, 21% cred ca mai multe activitati, precum sport, yoga, meditatie, citit etc., i-ar ajuta sa isi pastreze starea de bine si sa nu se lase cuprinsi de ingrijorare. Pentru alti aproape 16% solutia consta in delimitarea clara intre viata profesionala si cea personala si mai mult timp liber sau concediu.
Anxietatea si stresul in raport cu pandemia, cu starea lor de sanatate si a celor dragi sau cu situatia incerta de la locul de munca determina tot mai multe companii sa caute solutii de sustinere a angajatilor si sa ofere servicii de life & business coaching, consiliere sau psihoterapie, ca beneficiu extrasalarial.
In ultimul an, 14,4% dintre angajatii care au raspuns la sondajul BestJobs au cerut ajutorul unui specialist pentru a-si mentine sanatatea psihica. Alti 24,2% intentioneaza sa apeleze si ei la terapie de specialitate sau la coaching profesional in perioada urmatoare, pentru a fi ajutati sa gestioneze mai bine stresul, sa-si defineasca traseul de cariera si sa ia decizii mai bune pentru ei.
De altfel, cuvintele care descriu anul 2021 pentru cei mai multi dintre angajatii romani sunt adaptare (41%), oboseala extrema (38,6%), dezbateri despre vaccinare (37%), speranta (35,6%), restrictii (34%) si depresie (21,2%).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter