RO EN
Košík je prázdný

URSA continua dezvoltarea in Romania dupa preluarea de catre Xella

In vara acestui an, grupul german Xella a anuntat achizitia producatorului de materiale izolatoare Ursa, companie detinuta anterior de fondul de investitii KKR. Incheierea tranzactiei va avea loc pana la finele lui 2017. Ulterior integrarii, Ursa va continua sa functioneze ca divizie separata sub umbrela grupului Xella, completand portofoliul de produse aflat sub egida companiei germane. La nivel national, Ursa este activa de 23 de ani, comercializand marcile de vata minerala URSA Glasswool si URSA Terra, fabricate in Slovenia si Rusia. Ursa deruleaza in Romania afaceri anuale de 6 milioane de euro.
Interviu cu Sorin Pana (45 de ani), directorul comercial al companiei Ursa Romania, manager cu o experienta de 14 ani in domeniul comercializarii de materiale pentru constructii.
 
- Cum vedeti activitatea din Romania, dupa preluarea de catre Xella?
- Dupa preluare, Ursa isi va continua cu succes trendul de crestere, ca business separat sub acoperisul grupului Xella, completand portofoliul existent al marcilor de materiale de constructii. In continuare, ne vom axa pe lansarea de produse inovatoare in Romania, in contextul in care cresc preocuparile pentru eficientizarea energetica a cladirilor, care este cheia reducerii consumului de energie si a emisiilor de CO2. Ca producator de sisteme si tehnologiilor de izolare, cu aplicatii in renovarea cladirilor vechi sau in constructia de cladiri noi, confortabile, investim permanent in dezvoltarea de produse prietenoase cu mediul.
 
- Ce demersuri intreprindeti pentru promovarea produselor eficiente energetic, la nivel national?
- Recent, grupul Ursa a lansat noua tehnologie Ursa Bionic, pe care o punem si la dispozitia pietei din Romania si care aduce produse mai performante decat cele comercializate pana acum. Bionica este stiinta care studiaza mecanismele proceselor biologice, in scopul gasirii unor modele analoge aplicabile stiintelor tehnice. Ursa Bionic este o tehnologie care ofera produselor durabilitate, pentru conceperea noilor materiale fiind realizata, practic, o simbioza intre componentele organice si liantul biologic utilizat, un amestec de substante organice de origine vegetala. Datorita performantelor de inalta calitate, produsele au primit certificatele internationale Blue Angel, EUCEB, RAL si EPD. Toate produsele Ursa care beneficiaza de aceasta tehnologie sunt marcate cu sigla Bionic si se aplica atat sortimentelor de vata minerala Ursa Terra, cat si Ursa Glasswool.
 
- Care sunt obiectivele stabilite pe termen scurt si mediu, pe piata locala?
- Ursa Romania activeaza pe piata locala din anul 2003, produsele companiei fiind comercializate in tara noastra inca de la inceputul anilor '90. In ultimii ani, livrarile de produse Ursa au cunoscut o crestere organica, compania locala ajungand sa detina o cota de piata de circa 35%-38% pe segmentul de vata minerala din sticla. Ne propunem ca atat anul acesta, cat si in 2018 sa continuam educarea consumatorului in vederea folosirii unor produse adecvate izolarii caselor, precum si modificarea obiceiurilor de cumparare ale beneficiarilor finali.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter