RO EN
Košík je prázdný

TARKETT: Profitabilitate mentinuta in pofida scaderii vanzarilor cu peste 12%

In semestrul intai al anului in curs, Tarkett a inregistrat o ajustare negativa a incasarilor de 12,4%, cifra de afaceri totalizand 1,23 miliarde euro. Cea mai mare scadere a avut loc in trimestrul al doilea (-20,5%), pe fondul impactului devastator generat de criza Covid-19, care a adus dupa sine o serie de masuri dure de restrictionare a circulatiei. Cu toate acestea, prin aplicarea unor masuri de reducere a costurilor s-au obtinut economii de 51 milioane de euro, din care 29 milioane de euro au reprezentat aportul actiunilor implementate pentru a reduce efectele pandemiei. Astfel, veniturile operationale au cumulat 106 milioane de euro, iar profitabilitatea s-a mentinut la 8,6% (9% in anul precedent). Din pacate, profitul net a scazut cu 54 milioane de euro, ca urmare a pierderilor aferente activelor de pe segmentul ospitalitatii. Comentand rezultatele respective, conducerea Tarkett a afirmat ca, dupa cum se anticipa, rezultatele financiare ale trimestrului al doilea au fost marcate de evolutia pandemiei. In contextul dat, prioritatea a fost constituita de asigurarea securitatii relatiilor cu partenerii, reusindu-se evitarea opririi operatiunilor si demararea unor initiative care au avut ca scop cresterea flexibilitatii costurilor si ordonarea investitiilor. Cu aportul unei...

Articolul complet este disponibil numai abonaților.
Va rugam sa optați pentru
AUTENTIFICARE sau ABONARE STIRI

Va multumim! 

ABONARE (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter