RO EN
Košík je prázdný

SIKA: Majorare de 15,4% a vanzarilor realizate in primele trei luni ale anului 2020

Producatorul elvetian de materiale pentru constructii Sika a inregistrat o crestere de 15,4% a vanzarilor din primele trei luni ale acest an comparativ cu aceeasi perioada din 2019, calculata in monede locale, pana la 1,81 miliarde CHF. In franci elvetieni, evolutia din perioada ianuarie-martie 2020 a fost evaluata la +10,3%.
In luna martie, grupul a incheiat procesul de achizitie a companiei AdePlast si a inaugurat o noua fabrica in Sarnen, Elvetia.
Previziuni privind activitatea din 2020 nu sunt inca disponibile, avand in vedere impredictibilitatea situatiei generate de Covid-19, insa conducerea grupului isi reconfirma obiectivele stabilite prin strategia 2023 de crestere sustenabila si profitabila.
"Inca de la inceputul pandemiei de coronavirus, Sika a reactionat rapid pe toate pietele afectate, implementand masurile necesare riguros si cu promptitudine. Acestea au fost luate pentru asigurarea sanatatii angajatilor, dar si in sensul mentinerii activitatilor de business, in contextul adaptarii la noile conditii de piata prin noi obiective si un management optim al costurilor. Criza va afecta Sika, de asemenea, dar datorita proximitatii pe care o avem cu clientii din toate tarile, avem capacitatea de a ne misca repede pentru a intelege oportunitatile si a castiga cota de piata", a declarat Paul Schuler, CEO al grupului Sika.
De la inceputul pandemiei de coronavirus, din ianuarie 2020, intai in China si apoi in restul Asiei, urmate de regiunea EMEA si, ulterior, de cele doua Americi, de la jumatatea lunii martie aproximativ 30 de tari in care Sika deruleaza operatiuni prin subsidiare sau fabrici au fost afectate de masuri restrictive, care au diferit de la o tara la alta.
In primul trimestru din 2020, vanzarile Sika din regiunea EMEA au crescut, in monede locale, cu 13,3%, evolutii importante fiind inregistrate in Germania, Austria, Elvetia, in tarile nordice, in Europa de Est, dar si in Orientul Mijlociu. In cele doua Americi, Sika a obtinut venituri totale cu 23% mai mari, in monede locale, cu cresteri procentuale de doua cifre in SUA si Canada. Vanzarile din regiunea Asia-Pacific au crescut, la randul lor, cu 29,8%.
Desi inca nu a facut previziuni privind evolutia business-ului in 2020, Sika si-a reconfirmat obiectivele de crestere stabilite prin Strategia 2023, respectiv mentinerea unei cresteri anuale de 6%-8% pana in 2023. De asemenea, Sika tinteste si o majorare a marjei EBIT la 15%-18% incepand din anul 2021.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter