RO EN
Košík je prázdný

SAINT-GOBAIN: Incasari de peste 32 miliarde euro, in primele trei trimestre

Grupul francez Saint-Gobain, lider pe piata globala a materialelor de constructii, a raportat o crestere de 2,9% a afacerilor din primele noua luni ale anului in curs, la 32,5 miliarde euro, majorarea datorandu-se preponderent cresterii cu 1,9% a preturilor de comercializare a produselor, in contextul unei reduceri a vanzarilor cantitative cu 3,7%. La o baza de raportare trimestriala, in perioada iulie-septembrie 2012, incasarile grupului s-au situat la 10,9 miliarde euro, fiind cu 1,8% superioare celor din intervalul corespunzator al anului trecut. Indicatorul reflecta un impact pozitiv general al structurii holdingului (+2,8%) si un efect similar al fluctuatiilor cursului de schimb valutar (+2,8%), precum si o reducere de 5,3% a cererii compensata partial de majorarea cu 1,5% a preturilor produselor. "Rezultatele trimestrului al treilea confirma degradarea generala a mediului economic, vizibila tot mai accentuat in Europa de Vest din luna mai 2012, precum si acutizarea dificultatilor pe principalele piete din Asia si in cadrul tarilor emergente. De asemenea, un bilant negativ am inregistrat si in SUA, atat ca urmare a raportarii la un trimestru deosebit de avantajos din 2011, cat si a conditiilor meteorologice extreme, dominate de furtuni severe. Pentru a contracara efectele acestui declin, am gestionat cu atentie sporita preturile si am reusit sa absorbim, prin majorarea acestora, scumpirea materiilor prime si a energiei din cursul primelor noua luni ale anului. Avand in vedere previziunile negative pentru perioada urmatoare, vom continua implementarea masurilor de reducere a costurilor si de gestionare eficienta a lichiditatilor", a declarat Pierre-André de Chalendar, presedinte si director executiv al grupului francez. Din punct de vedere structural, vanzarile de materiale inovatoare (sticla si produse de inalta performanta tehnologica) realizate in primele noua luni ale anului s-au situat la 7,18 miliarde euro, in scadere cu 0,7% fata de intervalul similar din 2011, in timp ce segmentul materialelor de constructii (pentru interior si exterior) a consemnat o evolutie de 2,3%, pana la 8,9 miliarde euro. Cele mai mari incasari au fost obtinute de divizia de distributie a sistemelor pentru cladiri, ale carei afaceri au sporit cu 4,5%, la 14,38 miliarde euro, iar vanzarile de ambalaje din sticla au insumat 2,85 miliarde euro (+5%). Pe regiuni, in Franta concernul a realizat vanzari totale de 9 miliarde euro (+1,1%), in celelalte tari din Europa de Vest s-au inregistrat afaceri de 13,5 miliarde euro (+0,3%), subsidiarele din America de Nord au raportat o crestere de 13,5%, la 4,78 miliarde euro, in timp ce in statele emergente si in regiunea Asia-Pacific s-au obtinut incasari totale de 6,52% (+0,9%). Pentru ultimele trei luni ale anului, managerii Saint-Gobain estimeaza reducerea vanzarilor din Europa si America de Nord si stabilizarea celor din regiunea Asia-Pacific. Informatii suplimentare, la www.saint-gobain.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter