RO EN
Košík je prázdný

HORNBACH: Crem, bej si maro sunt culorile preferate de romani pentru fatade

Crem, bej si maro sunt principalele culori pentru care opteaza romanii atunci cand vine vorba de amenajarea fatadelor, iar rezistenta ridicata la frecare a solutiilor folosite, alaturi de puterea mare de acoperire sunt, de asemenea, aspecte luate in calcul, potrivit Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de constructii si gradinarit.
„La fel ca in anii trecuti, exista inca un mare interes al clientilor nostri pentru tencuieli si vopseluri de exterior in nuante de portocaliu. Totusi, tendinta acestora este de a achizitiona tot mai mult produse in nuante de crem, bej si maro“, a declarat Mugurel-Horia Rusu, Director General al Hornbach Romania.
Acesta a subliniat, de asemenea, ca principalele caracteristici pe care le cauta clientii la aceasta gama de produse sunt rezistenta mare la frecare, puterea de acoperire si usurinta in curatare. In paralel, se poate observa o tendinta tot mai mare in alegerea de produse ecologice, fara mirosuri, fapt ce urmeaza trendul general de achizitionare a produselor prietenoase cu mediul.
Chiar daca tencuielile sunt prima optiune in alegerile romanilor, ultimii ani au fost marcati si de o cerere tot mai mare pentru accentele de piatra naturala, fie ca este vorba de marmura, ardezie, klinker sau travertin.
„Aceste materiale ofera un plus de eleganta si distinctie casei, fiind deopotriva materiale durabile. De asemenea, daca sunt montate si tratate corect, acestea nu implica un cost de intretinere mare si nu trebuie inlocuite o perioda lunga de timp“, a subliniat reprezentantul companiei.
Dincolo de produsele pe care le aleg, romanii sunt tot mai dornici de a aduce un efect in plus care sa infrumuseteze fatadele. Daca pana acum monocrom era cuvantul cel mai potrivit, astazi accentele de culoare sau texturile sunt tot mai des intalnite si pot crea rezultate deosebite.
„Frumusetea casei incepe chiar de la exterior, printr-o atentie sporita acordata culorilor si materialelor utilizate. Spre exemplu, pot fi scoase in evidenta, din punct de vedere cromatic, elemente constructive deosebite, cum sunt coloanele. De asemenea, piatra naturala poate fi o solutie ideala, pentru ca este un material foarte versatil, care se integreaza usor in orice stil adoptat“, a mai spus Mugurel-Horia Rusu.
Ce conteaza in alegerea fatadei
Principalul aspect ce trebuie luat in calcul atunci cand este realizata sau renovata fatada este arhitectura casei. In functie de acest lucru pot fi alese variantele de materiale si culori folosite. De asemenea, este important ca locuinta sa se incadreze in ambientul zonei pentru a crea armonie, fiind totusi individualizata intr-un mod inedit.
Conform declaratiilor lui Mugurel-Horia Rusu, exista o mare varietate de materiale destinate fatadei casei. Piatra naturala are o rezistenta ridicata, este versatila si nu se va demoda. In plus, aceasta va scoate in evidenta orice exterior, indiferent de stilul arhitectonic.
O alta optiune este fatada de ardezie, un alt tip de piatra naturala cu rezistenta mare, ce se potriveste mai ales constructiilor moderne sau celor urbane. Pe de alta parte, placarea exteriorului cu marmura este o alegere eleganta ce se potriveste mai ales cladirilor traditionale sau impunatoare. In plus, marmura rezista in timp fara a fi necesare tratamente speciale.
In ceea ce priveste tencuiala decorativa, aceasta este una dintre cele mai uzuale metode de finisare. Fiind usor de aplicat, disponibila intr-o mare varietate de nuante, aceasta se potriveste oricarei arhitecturi si permite crearea de jocuri cromatice diverse. Nu sunt de ignorat nici variantele unei fatade din lemn sau din caramida, materiale cu un grad ridicat de izolare termica si fonica, potrivite mai ales stilului clasic.
Culori si stiluri de decorare a fatadei
Dincolo de arhitectura fatadei si de materialele alese, primul lucru care este remarcat la exteriorul unei case este culoarea acesteia. Astfel, potrivit Hornbach, este foarte important sa fie alese nuante potrivite tematicii zonei si stilului constructiei. In plus, daca sunt alese cele mai potrivite culori pentru exterior, pot fi create iluzii optice. Astfel, o casa poate parea mai inalta sau mai incapatoare doar prin alegerea paletei optime de nuante.
Unul dintre stilurile propuse de Hornbach este cel clasic, un stil rafinat ce creeaza o frumusete atemporala. Pentru casele liniare, de exemplu, culori precum galben, albastru sau teracota pot fi combinate cu nuante neutre pentru a conferi luminozitate. Important este ca nuanta de contrast aleasa sa fie mai inchisa sau mai deschisa comparativ cu cea de baza. Stilul clasic poate fi creionat si prin accentuarea unor elemente mici, iar aici sunt recomandate culorile inchise.
In ceea ce priveste stilul modern, specialistii Hornbach sunt de parere ca orice casa poate fi scoasa in evidenta si prin crearea unei atractii optice prin accente contrastante pe socluri sau anumite ziduri. Este insa important ca tonurile alese sa nu fie unele stridente, ci bine integrate in toata povestea pe care o transmite fatada. In acest joc al contrastelor sunt posibile diverse variante de segmentare pe zone: garajul, balconul sau parti ale frontonului pot primi culori alternative. O varianta creativa poate fi si scoaterea in evidenta a zonei de intrare in casa, prin placari sau tencuieli indraznete.
Farmecul de alta data al unei case poate fi redat in primul rand de tipul de fatada ales. Totusi, chiar si pentru o locuinta noua pot fi gandite variante de o integra intr-un anumit stil istoric. Daca sunt predominante culorile deschise, elementele decorative pot iesi in evidenta prin placari sau tencuieli care sa transpuna intreaga constructie intr-o anumita epoca.
Potrivit Hornbach, pentru a crea o impresie armonioasa, o serie de combinatii de culori inedite ar fi nuantele de gri cu accente albe sau de maro cu insertii de galben. La fel de deosebite sunt si fatadele galbene cu accente de verde sau caramiziu cu elemente vopsite in crem.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter