RO EN
Košík je prázdný

DELTA STUDIO si-a propus un salt de pana la 30% al rulajului

Piata locala de placi ceramice a inregistrat o crestere de aproximativ 10%-15% in 2015, pana la o valoare estimata de 250 milioane de euro, potrivit datelor Delta Studio, importator si distribuitor de gresie, faianta, obiecte sanitare, mobilier personalizat si alte elemente de amenajare. "Evolutia pietei s-a realizat preponderent din importuri, intrucat capacitatea de productie interna este limitata la 6,5 milioane mp (in valoare de aproximativ 35 milioane de euro). Ponderea importurilor este, astfel, de aproximativ 85% din piata, principalele tari de provenienta fiind reprezentate de Bulgaria, Polonia, Spania si Italia", a declarat Dragos Bonea, directorul general al Delta Studio.
In acest context, cifra de afaceri a companiei s-a situat la 8,7 milioane de euro, pentru 2016 fiind estimata o crestere de 30%. "Dupa cum am remarcat la targurile de profil, predomina utilizarea formatelor tot mai mari (60x120 mm, 80x80 cm, 120x120 cm si 150x300 cm), cu texturi care imita piatra naturala sau cimentul. Intra in tendinte si parchetul ceramic rectificat, cu lamele de dimensiuni mai mari (de exemplu, 20x120 cm). In ceea ce priveste cererea, clientii incep sa se orienteze spre modele deosebite, fie pentru placari integrale, fie doar pentru zone de accent, cum sunt placile reliefate, decorative. Totodata, exista o cerere sporita pentru gresia rectificata", a precizat Dragos Bonea.
Pentru 2016, conducerea Delta Studio si-a propus continuarea investitiilor in utilaje pentru fabrica de mobila, in vederea cresterii volumului de productie, ca urmare a succesului avut pe piata prin introducerea noii marci de mobilier Formmat. "De asemenea, ne concentram pe activitatea din Republica Moldova, prin showroom-ul Delta Studio Chisinau, pe care l-am redeschis la finalul 2015 intr-un nou amplasament, central si mai spatios", a mai spus managerul companiei.
Delta Studio a livrat materiale pentru finisare si obiecte sanitare pentru Therme Bucuresti, cel mai mare complex de wellness, relaxare si distractie din Europa, in trecut furnizand produse si pentru alte centre de agrement, precum Iaki SPA Mamaia sau Unirea SPA. "Therme Bucuresti este dotat cu 4.000 de vestiare, iar gresia aleasa pentru aceasta zona este de la furnizorul nostru FMG, divizie a Iris Ceramica, din care s-a ales colectia Statuario Venato Extra, in placi de 60×60 cm si 60×30 cm. Pentru dusul-cala din zona Elysium, denumit Floarea Evei, s-au utilizat 2.000 de placi de mozaic Victorian Diamond Marmara, din colectia Stone, de la Dalet, in timp ce pentru bai dezvoltatorii au optat pentru obiecte sanitare de la Villeroy & Boch, din colectiile Pure Stone, Aveo si O.novo. Mai mult, birourile din Therme Bucuresti sunt finisate cu parchet triplustratificat de la Karelia - Polar Wood Tundra", a mai precizat reprezentantul Delta Studio.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter