RO EN
Košík je prázdný

Color Smart investeste in extindere si mizeaza pe o crestere de 50% a afacerilor

Compania romaneascaColor Smart Distribution, unic importator si distribuitor in Romania si Republica Moldova al brandurilor premium Novacolor si Pittsburgh Paints, a bugetat o investitie in valoare de peste 500.000 de euro, in 2022, pentru extindere. In plus, compania aloca 3-5% din veniturile anuale pentru materiale de suport vanzare, iar o parte semnificativa din buget se duce si catre organizarea cursurilor Academiei Novacolor, in cadrul careia organizeaza cursuri pentru aplicatori de materiale decorative diferite.
„Color Smart este in plina dezvoltare. Pentru anul 2022 ne-am propus sa deschidem un flagship showroom in Timisoara si ulterior sa ne relocam magazinul din Constanta. Ne vom extinde sistemul de distributie cu showroom-uri dedicate in orase unde nu suntem inca prezenti cu gamele de materiale premium si premium plus. De asemenea, vom extinde vanzarile spre depozitele de materiale de constructii cu o gama de produse dedicata acestui canal de distributie”, a declarat Catalina Trupsor, fondator si CEO Color Smart Distribution.
 
Extinderea vine ca un pas firesc in evolutia companiei, dar si ca urmare a cererii tot mai mari din piata. Industria de vopseluri a cunoscut o crestere organica de 5-7% anual, mai ales in ultimul timp cand relatia oamenilor cu spatiul in care locuiesc s-a schimbat. In perioada pandemiei, preocuparea romanilor pentru spatiile in care traiesc sau lucreaza a fost mai acuta decat inainte. Astfel, in ultimii doi ani solicitarile clientilor pentru produsele si serviciile premium oferite de Color Smart au continuat sa creasca mult peste media pietei, ajungand la  35-40% anual.
In urma investitiilor planificate pentru 2022, Color Smart tinteste o crestere de 50% a cifrei de afaceri pentru acest an, fata de 2021, pana la 4 milioane de euro.
 
„Estimam ca in anul 2022 cifra de afaceri va creste cu 50% fata de anul 2021. Majorarea preconizata vine ca urmare a tuturor initiativelor strategice pe care le derulam – extinderea retelei de showroomuri proprii si partenere, intarirea sistemului de distributie la nivel national, aducerea unor portofolii noi de produse, consolidarea relatiilor cu furnizorii externi, imbunatatirea legaturilor cu comunitatea de specialisti, vizibilitatea mult mai mare in mediu online, dezvoltarea unei comunitati interesate de amenajari exceptionale. Din cifra de afaceri prognozata, doar 5-8% se va datora deschiderii noului showroom Color Smart in Timisoara. Ne asteptam la cresteri cu adevarat spectaculoase din anul 2, respectiv 2023, cand vom deveni prieteni mai buni cu iubitorii locali de culori frumoase, iar valoarea unica a produselor si serviciilor pe care Color Smart le ofera va fi evidenta pentru cei mai multi dintre jucatorii din piata timisoreana”, a mai adaugat  Catalina Trupsor.
 
Planurile de dezvoltare ale companiei au demarat inca de la inceputul anului, cand Color Smart a adus in Romania, pentru prima data, brandul de vopsele premium plus Pittsburgh Paints, lider mondial, membru al grupului PPG, care de aproape 140 de ani revolutioneaza segmentul amenajarilor interioare si exterioare prin vopsele de calitate, cu acoperire mare, extrem de simplu de aplicat.
Prin strategia de extindere, compania isi propune sa fie mai aproape de specialistii si clientii care au nevoie de suport pe tot parcursul proiectelor. Acest lucru va contribui la imbunatatirea serviciilor, a termenelor de livrare, dar si la crearea unor conditii optime pentru alegerea culorilor sau a texturilor necesare unei amenajari interioare de vis.
 
In prezent, Color Smart are locatii proprii, in Bucuresti, Constanta si in curand in Timisoara, precum si o retea formata din 12 distribuitori la nivel national: Cluj, Oradea, Craiova, Arad, Sibiu, Alba-Iulia, Ramnicu Valcea, Ploiesti, Focsani, Bacau, Piatra Neamt, Brasov. De asemenea, compania este prezenta in 9 depozite de profil din tara.
Pentru 2022 compania si-a propus sa acopere si alte zone importante ale tarii precum Buzau, Galati-Braila, Suceava- Botosani, Iasi, Hunedoara, Targu-Jiu si Petrosani. 
Compania este prezenta si in mediul online, cu doua noi magazine virtuale.
In portofoliul Color Smart se regaseste o gama larga de servicii ce pot fi achizitionate de catre clienti, de la materiale si accesorii, la servicii de consultanta sau la proiecte la cheie realizate cu echipele sale de aplicatori. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter