RO EN
Košík je prázdný

AKZONOBEL: Au fost înregistrate primele semne de stabilizare a cererii

În vreme ce semestrul întâi din 2013 a fost caracterizat de o deteriorare a condiţiilor comerciale la nivelul grupului AkzoNobel, partea a doua a anului a adus primele semne ale stabilizării pe mai multe pieţe unde concernul derulează activităţi operaţionale. Acest efect a fost potenţat inclusiv de măsurile de restructurare implementate, iar pentru 2014 managementul societăţii îşi propune continuarea implementării strategiei de susţinere a mărcilor proprii şi de consolidare a cotelor de piaţă. Din punct de vedere financiar, anul fiscal precedent s-a încheiat cu vânzări de 14,6 miliarde euro, ceea ce reprezintă o diminuare de 5% faţă de perioada anterioară, în vreme ce pentru trimestrul al patrulea din 2013 livrările au totalizat circa 3,5 miliarde euro. Scăderea a fost o consecinţă a acţiunii conjugate a mai multor factori, dintre care s-au remarcat fluctuaţiile de curs valutar şi cesiunile realizate în perioada analizată. Divizia de vopsele decorative a comunicat pentru anul precedent o contracţie de 3% a rezultatelor, în vreme ce secţia de sisteme performante de acoperire a anunţat diminuări de 2%. În ceea ce priveşte reprezentanţa Akzo Nobel Coatings, din Bucureşti, aceasta a anunţat, pentru 2012, o cifră de afaceri de 44,2 milioane de lei, cu 9% mai mare faţă de anul precedent. Pentru informaţii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter