RO EN
Košík je prázdný

ADEPLAST incheie anul 2013 cu afaceri de 56 milioane de euro si un plus de 35%

Afacerile producatorului de materiale de constructii Adeplast, una dintre cele mai dinamice companii cu capital romanesc, vor inregistra o crestere de 35% in acest an fata de nivelul din 2012, pana la aproximativ 250 milioane de lei (56 milioane de euro). Totodata, compania mizeaza pe un profit net de circa 10 milioane de lei, in usoara scadere fata de cel realizat anul trecut. Adeplast a finalizat, in acest an, un program investitional de dezvoltare in valoare de peste 22 milioane de euro, in urma caruia a adaugat in portofoliul industrial patru noi fabrici: una de mortare uscate si o linie de polistiren expandat la Roman, o unitate de fabricatie a polistirenului expandat (EPS) la Oradea si o alta, de vopsele, la Ploiesti, unde a investit si 350.000 de euro intr-un nou departament de cercetare de ultima generatie, dezvoltat pe 450 mp. Potrivit datelor firmei, primul rezultat al acestui departament va fi reprezentat de o noua gama de lacuri pentru lemn si metal pe baza de apa, ce vor fi lansate in 2014. "In ultimii patru ani am reusit sa dublam cifra de afaceri, de la 26,8 milioane de euro, cat am inregistrat la sfarsitul lui 2010, la peste 56 milioane euro, cat estimam ca vom consemna la finele lui 2013. Ne-am dezvoltat si anul acesta pe o piata care a inregistrat o usoara scadere", a declarat Marcel Barbut, CEO al Adeplast. Cresterea cifrei de afaceri a fost sustinuta de toate cele trei divizii ale companiei, respectiv de dublarea vanzarilor de polistiren si de vopsele (ajungand la o cota de 20% pe piata de EPS) si de o crestere de 15% in domeniul mortarelor uscate.
 
Constructia fabricii de vata bazaltica, obiectiv prioritar in 2014
Pentru anul 2014, se estimeaza o mentinere a trendului puternic de crestere a vanzarilor. "O parte din fabricile noastre nu au avut cum sa lucreze la capacitate maxima in 2013, pentru ca le-am deschis abia la jumatatea anului. De asemenea noile branduri achizitionate, Düfa si Schomburg, nu au fost integrate complet in structura grupului si nu au putut contribui consistent la cresterea cifrei de afaceri. Aceasta inseamna ca «roadele» investitiilor de anul acesta le vom culege in 2014", a precizat Marcel Barbut. Totodata, anul viitor compania are in vedere constructia celei de-a zecea fabrici a grupului, respectiv o unitate de productie a vatei bazaltice. "Vrem sa facem pe platforma de la Ploiesti o fabrica de vata bazaltica de mare densitate pentru termosisteme performante, panouri antifoc si pentru alte industrii. Investitia depinde in totalitate de acordarea unui ajutor de la stat. Avem aprobarea pentru un credit de la BCR de 17,6 milioane de euro, din care 4,5 milioane de euro reprezinta un credit punte, iar 13,1 milioane de euro constituie valoarea unui credit contractat pe 8 ani si 6 luni, cu o perioada de gratie de doi ani. Pentru aceasta, am marit si capitalul social de la 3.3 milioane de lei la 30 milioane de lei", a mai spus Marcel Barbut.
 
Dezvoltare a exporturilor si planuri de accesare a pietei din Arabia Saudita
Principalele pietei vizate de companie pentru export in 2014 sunt reprezentate de Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania si Liban. "De la anul, fabrica din Oradea va beneficia de un agrement tehnic european ETAG 04 si vom putea sa exportam cantitati mari de produse in Austria si Germania. Nu am renuntat nici la ideea preluarii unui producator mic austriac la granita cu Germania, pentru a putea livra catre marile lanturi de magazine multinationale", a precizat managerul Adeplast. Tot in 2014 compania intentioneaza sa intre pe piata din Arabia Saudita, unde urmeaza sa semneze un memorandum de intelegere pana la sfarsitul acestui an. "Anul acesta am fost contactati de reprezentanti importanti din industria materialelor de constructii din Arabia Saudita si Kuweit. Planul este ca, in scurt timp, Arabia Saudita sa aiba trei platforme industriale, identice cu cele ale Adeplast din Romania. Am decis sa investim, in asociere cu personalitati importante din aceasta tara si sa construim si acolo ce am realizat in Romania. Unul dintre asociati este un contractor local, cu o cifra de afaceri de peste 500 milioane de euro, care va consuma peste 50% din productia primelor fabrici", a explica Marcel Barbut. De negocierile din Arabia Saudita si Kuweit se va ocupa fiul managerului, Alexander Barbut. In prima parte a anului vor avea loc discutii la sediul Adeplast, in vederea unor investitii in Kuweit. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter