RO EN
Košík je prázdný

RESIDEO: Este necesara dezvoltarea de solutii inteligente pentru managementul apei

Ziua Mondiala a Apei, sarbatorita anual la nivel global pe 22 martie, a reprezentat si data celei de-a doua editii a evenimentului online „Smart Water. Perspective pentru utilizarea sustenabila a apei”. Evenimentul isi propune crearea unei platforme importante in Europa de dialog si dezbatere despre solutiile inteligente dedicate gestionarii surselor de apa..
Evenimentul, in format online, este organizat de Resideo, furnizor global de solutii de confort si securitate pentru spatii de locuit, in colaborare cu Universitatea italiana POLI.design. POLI.design este una dintre cele mai bune unitati de invatamant din lume in domeniul designului, pe pozitia cinci in QS Ranking 2021, la categoria Arta & Design.
Evenimentul a fost centrat in jurul identificarii unor Perspective pentru utilizarea sustenabila a apei si a inclus prezentari din partea unor experti internationali. Moderator a fost jurnalistul si scriitorul Fabio Deotto. Discutiile au vizat importanta unui consum corect si a unei bune gestionari a apei in sectorul rezidential.
Sesiunea a urmarit sa evidentieze presiunea existenta la nivel global in alimentarea cu apa. Potrivit unui raport din 2021 al Organizatiei Meteorologice Mondiale a Natiunilor Unite (OMM), peste 2 miliarde de oameni isi duc viata in tari aflate in situatii de presiune asupra surselor de apa, iar 3,6 miliarde de oameni se confrunta cu un acces inadecvat la apa cel putin o luna pe an1.
„In gestionarea resurselor de apa trebuie sa ne axam pe dezvoltarea de solutii din ce in ce mai inteligente - atat pentru instalatorii profesionisti de astazi, cat si pentru cei din viitor. Gratie viziunii smart si largii game de produse din portofoliu, Resideo poate ajuta clientii sai in demersul de a fi mai sustenabili, oferind un mai bun control in gestionarea consumului de apa”, a declarat Mario Moura, director general Produse si Solutii Resideo, regiunea Europa, Orientul Mijlociu si Africa, in deschiderea evenimentului, explicand importanta avuta pentru Resideo.
Ulterior comentariilor de deschidere din partea managerului Resideo, Piet Dircke, director global pentru adaptarea la schimbarile climatice in cadrul Arcadis, companie de consultanta si dezvoltare de proiecte in domeniul ingineriei civile si de mediu bazate pe durabilitate, a subliniat dificultatile generate de schimbarile climatice si importanta dezvoltarii unor sisteme reziliente in orase. „Intr-o lume din ce in ce mai urbana - in care cladirile si activele sunt gestionate prin sisteme interconectate si interdependente care tin societatea in miscare - rezilienta este o caracteristica esentiala. Schimbarile climatice provoaca, de asemenea, cresterea nivelului marii, ceea ce va duce la un numar mai mare de inundatii pentru comunitatile amplasate pe coasta, precum si precipitatii abundente frecvente, inundatii urbane si inundatii fluviale. Toate acestea vor avea un impact negativ asupra calitatii vietii”, a declarat Piet Dircke.
Aceasta interventie a fost urmata de un discurs sustinut de Renzo Rosso, profesor de hidrologie si constructii hidraulice in cadrul Departamentului de Inginerie Civila si de Mediu (DICA) de la Politecnico di Milano, intitulat: „Apa pentru viitor - lucrurile nu mai sunt asa cum erau”. Mesajul central a fost acela ca apa a devenit piatra de temelie pentru societati, la orice scara geografica. Acesta a subliniat ca „Circuitul apei este ca un pivot pentru intregul sistem climatic. Impreuna, accesul la surse de apa, hrana si energie, va dicta agenda omenirii pe parcursul acestui secol”.
Andrea Cominola, profesor asistent de Retele Hidraulice Inteligente in cadrul Einstein Center Digital Future si in cadrul Technische Universitat Berlin, a analizat problema digitalizarii infrastructurilor de resurse de apa pentru a detecta anomaliile si riscurile aferente. Andrea a declarat: „Ca parte a transformarii digitale, tehnologii precum contorizarea digitala si instrumentele avansate de analiza a datelor ofera companiilor active in domeniul hidrologic, precum si municipalitatilor, posibilitatea de a intelege mai bine comportamentele in utilizarea apei, pentru a contribui la o mai buna conservare a acesteia si a ne concentra pe solutii de gestionare a cererii care sa aiba in centru clientul”.
A urmat o prezentare sustinuta de Mauricio Cardenas, Arhitect, fondator al Studio Cardenas Conscious Design. Acesta a vorbit despre utilizarea apei ca element functional in domeniul rezidential si rolul folosirii si experimentarii unor materiale naturale (cum ar fi bambusul) intr-o serie de micro-arhitecturi.
In incheierea evenimentului Erin Woodward, Global Sustainability Leader in cadrul Resideo, a prezentat abordarea companiei in materie de sustenabilitate. „La Resideo, ne concentram sa ajutam clientii sa tina pasul cu ultimele tendinte in materie de sustenabilitate, prin ofertele noastre care permit intelegerea, conectarea si o mai buna gestionare a apei si energiei, si luarea unor decizii inteligente, pentru bugetul clientilor si pentru binele planetei”, a spus acesta.
In ansamblu, evenimentul online „Smart Water. Perspective pentru utilizarea sustenabila a apei” a subliniat cum apa devine o resursa esentiala, iar deficitul hidrologic este in centrul agendei politice si in atentia factorilor de decizie. Privind spre viitor, se pot face multe pentru a aplica si adapta solutii inovatoare si inteligente in contexte rezidentiale, pentru a pastra si proteja aceasta resursa esentiala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter