RO EN
Košík je prázdný

DANFOSS a consemnat o crestere optima a vanzarilor pana la 30 septembrie 2019

Holdingul Danfoss Group, cu sediul central in localitatea Nordborg, din Danemarca - specializat in productia de instalatii de refrigerare, aer conditionat, sisteme de incalzire, energie solara, valve si elemente de automatizare industriala - a comunicat recent rezultatele financiare aferente primelor trei trimestre din 2019. Potrivit raportului, in perioada analizata, s-a constatat o crestere relativ optima a vanzarilor si profitabilitatii, in pofida conditiilor dificile ale pietei specifice. In contextul respectiv, s-au putut efectua in continuare diverse investitii semnificative in inovare, in timp ce focalizarea asupra tranzitiei spre o activitate orientata catre respectarea principiilor ecologice („verzi”) creeaza noi oportunitati de dezvoltare.
In primele noua luni ale anului 2019, Danfoss a reusit sa consemneze o crestere a vanzarilor de 4%, pana la 4,8 miliarde euro, determinata de activitatile de baza ale grupului si de o concentrare sporita a atentiei asupra eficientei energetice si electrificarii, ca parte a tranzitiei catre integrarea in totalitate a principiilor ecologice, pe toate palierele. In special, pietele din Europa, o parte a celor din Asia, cele din America Latina si, in principal, cea din Federatia Rusa au inregistrat trenduri ascendente, determinand sporirea sustenabila a vanzarilor. In acelasi timp, Danfoss a consemnat un profit operational (EBITA) relativ solid, de 602 milioane de euro, in crestere cu 5% fata de primele noua luni ale anului trecut, in timp ce marja EBITA a fost de 12,7%.
„Suntem multumiti de rezultatele obtinute in primele noua luni ale anului in curs. Vanzarile de produse cu eficienta energetica sporita si de solutii pentru electrificare au crescut, iar profitul operational a fost mai mare, cu precadere in trimestrul al treilea. Desi ne confruntam cu o stare de oarecare incertitudine in ceea ce priveste dinamica economiei mondiale, se intrevad diverse oportunitati de crestere, intrucat solutiile noastre de economisire a energiei sunt potrivite trendurilor actuale axate pe sustenabilitate si pe tranzitia catre energia «verde». Concret, in urma dialogului pe care il purtam cu clientii si partenerii nostri, identificam si lansam pe piata cele mai potrivite solutii care sa corespunda cerintelor acestora”, a declarat Kim Fausing , presedinte si CEO al Danfoss.
In calitate de partener pentru diverse domenii in care tehnologia are un rol decisiv, Danfoss se implica, de exemplu, in transformarea intregului sector de transport, cu dezvoltarea de noi platforme electrice si hibride pentru autoturisme, autobuze, nave si utilaje de constructii. Obiectivul Danfoss cu privire la inovatie se reflecta in investitiile in cercetare si dezvoltare a unor noi produse, care s-au cifrat la 212 milioane de euro in primele noua luni din 2019 si care au reprezentat 4,5% din vanzari, comparativ cu 4,2% din vanzari in primele noua luni ale anului trecut. .
„Remarcam un interes in crestere din partea clientilor nostri pentru colaborarea stransa cu Danfoss in dezvoltarea sistemelor moderne. Si aceasta pentru ca ne-am consolidat afacerile nu numai din punct de vedere financiar, intrucat, de cativa ani, am investit puternic in noi tehnologii si software. Acest lucru inseamna ca astazi ne plasam pe un loc fruntas, in special in domeniul electrificarii si in cel extrem de important al digitalizarii. Acesta este si motivul pentru care, in ciuda volatilitatii crescute a multor piete regionale, continuam sa avem o perspectiva optimista asupra viitorului ”, a concluzionat Kim Fausing.
Recapituland principalele date financiare care au caracterizat parcursul Danfoss in primele noua luni ale anului 2019, se poate afirma in consecinta ca vanzarile au crescut cu +4%, pana la 4,755 miliarde euro (comparativ cu 4,569 miliarde euro la 30 septembrie 2018), ceea ce corespunde unei majorari de +2%, exprimata in monede locale. Profitul operational inainte de amortizarea aferenta achizitiilor (EBITA) a crescut cu +5%, pana la 602 milioane de euro, iar marja EBITA a fost de 12,7%. Profitul net pentru primele noua luni ale anului in curs a fost, astfel, de 383 milioane de euro, fata de 374 milioane de euro in perioada similara de raportare a anului anterior. Investitiile in inovatie au crescut cu +10%, pana la 212 milioane de euro, ceea ce corespunde unei rate de +4,5%.
Ca urmare a cresterii activitatii de achizitii si cesiuni ale unor active sau entitati, Danfoss a ales, din septembrie 2019, sa se raporteze cu precadere, ca performanta a business-ului, la indicatorul financiar EBITA - profit operational inainte de amortizarea aferenta achizitiei, ce reflecta cu mai mult acuratete dinamica rentabilitatii. Indicele EBITA este definit ca profit inainte de dobanda, impozite si amortizari, castiguri si pierderi legate de achizitii si cesiuni. In raport cu vanzarile (cifra de afaceri), pe baza indicelui EBITA, se poate calcula marja EBITA, care este, de asemenea, folosita de multe companii din domeniul de activitate al grupului Danfoss. Informatii suplimentare, la www.danfoss.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter