RO EN
Košík je prázdný

ARISTON: Este nevoie de sistem de subventii pentru achizitia de pompe de caldura

Un sondaj realizat la solicitarea Ariston Romania referitor la perceptia populatiei despre pompele de caldura arata ca aceasta tehnologie se bucura de o popularitate in crestere, costurile scazute cu utilitatile/consumul electric redus, usurinta folosirii in zone fara acces la retelele de gaze si multipla utilizare (incalzire, racire si producerea de apa calda menajera) fiind principalii factori care ii atrag pe consumatori.
Mai putin de 5% dintre respondenti detin in prezent o pompa de caldura, insa 43% dintre cei intervievati iau in calcul achizitionarea uneia. Aproximativ 40% spun ca, daca statul ar pune la dispozitie un sistem de subventionare, si-ar echipa neintarziat casa cu un astfel de aparat.
Principalele criterii care conteaza la achizitionarea unei pompe de caldura pentru majoritatea respondentilor ar fi costurile scazute cu utilitatile (78,26%), usurinta folosirii in zonele in care nu exista acces la retelele de gaze (54,11%) si multipla utilizare: incalzire, racire si producerea de apa calda menajera (56,52%).
“Potrivit estimarilor Ariston, Romania se afla pe ultimele locuri in ceea ce priveste detinerea de pompe de caldura, insa rezultatele studiului confirma ca, desi vorbim despre o tehnologie aflata inca la inceput in Romania, exista un interes crescut al consumatorilor pentru o astfel de solutie. Achizitionarea unui sistem care asigura confortul termic al locuintei reprezinta o decizie importanta, care necesita atat o buna informare cat si o investitie semnificativa. Din acest punct de vedere, este nevoie de un sistem de subventionare din partea statului. Instalarea de pompe de caldura aduce beneficii atat in ceea ce priveste protectia mediului cat si consumul eficient de resurse, astfel incat masura ar fi una avantajoasa nu doar pentru populatie, ci si pentru statul roman”, a declarat Catalin Draguleanu, Senior Director Ariston Romania.
 
Informarea - element cheie in achizitionarea de pompe de caldura
Dincolo de investitia initiala, peste jumatate (58%) dintre respondentii care nu detin o pompa de caldura au mentionat lipsa de informare ca principal motiv pentru care nu au facut inca achizitia. Raspunsurile date de ei arata insa ca sunt familiarizati cu principiile de baza ale functionarii pompelor dar, intr-adevar, mai putin informati in ceea ce priveste detaliile legate de proiectare si instalare. De asemenea, raspunsurile date arata si ca respondentii au perceput in mod corect pompele ca o tehnologie a viitorului, ei punctand ca principale motive de achizitionare a unui astfel de sistem faptul ca nu polueaza (47,5%) si ca inglobeaza conectivitate, adica faptul ca produsul poate fi conectat la internet si controlat de la distanta, prin aplicatie (34,5%).
Pentru majoritatea respondentilor (77,5%) pompele de caldura sunt potrivite pentru case, in timp ce doar 10% considera ca acestea pot reprezenta o solutie individuala pentru apartamentul de bloc. In ceea ce priveste momentul in care poate fi instalata in locuinta o pompa de caldura, 70% cred ca instalarea trebuie inclusa inca de la inceput in planul de constructie al casei. Expertii Ariston spun, insa, ca pompele de caldura reprezinta o solutie eficienta si sustenabila atat pentru case, cat si pentru apartamentele de bloc, iar instalarea lor poate fi facuta in orice moment. Cu toate acestea, sunt anumite conditii care ar trebui indeplinite pentru ca produsul sa aiba eficienta maxima (de exemplu, locuinta sa aiba incalzire prin pardoseala).
Pentru peste 43% dintre respondenti este neclar daca instalarea unei pompe de caldura in locuinta necesita sau nu aprobare prealabila. 27,2% dintre subiecti stiu ca nu este necesara o autorizatie, in timp ce 28,9% cred ca obtinerea unei aprobari prealabile este necesara. In realitate, procesul este similar celei de la instalarea unei centrale termice, fiind recomandata colaborarea cu firme de instalatii autorizate, care pot face formalitatile necesare.
Datele prezentate sunt cuprinse intr-un sondaj realizat la solicitarea Ariston Romania pe un esantion de 1.047 de persoane, majoritar public urban cu studii superioare si venituri medii sau peste medie.
Ariston comercializeaza in Romania pompele de caldura aer-apa din gama Nimbus S Net, care pot fi achizitionate intr-unul dintre cele trei modele: Plus, Compact si Flex. Expertii Ariston spun ca pompele de caldura sunt, in general, aparate relativ usor de instalat si cu numeroase beneficii in termeni de eficienta si consum. In plus, sunt perfect adaptate conditiilor de clima din Romania. Un alt avantaj important este si faptul ca permit amortizarea investitiei facute pentru achizitionare intr-un ritm destul de rapid, datorita consumului de energie redus. Nu in ultimul rand, pompele de caldura reprezinta o tehnologie sustenabila si prietenoasa cu mediul.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter