RO EN
Košík je prázdný

ARBONIA: Rezultate optime, ce nu modifica estimarile initiale pentru 2019

Cu prilejul publicarii raportului complet ce detaliaza rezultatele financiare aferente primului semestru al anului in curs, managerii corporatiei Arbonia (fosta AFG) au confirmat ca rulajul net – inclusiv al Vasco Group si al Tecna (entitati preluate si integrate cu succes in 2018 de corporatia elvetiana) – s-a majorat peste asteptari, cu +6,6% fata de ianuarie-iunie 2018, reprezentand mai precis o crestere de +1,4%, daca se iau in considerare atat efectele achizitiilor strategice, cat si impactul cursului de schimb.
„Ajungand la 688,4 milioane CHF, fata de 645,6 milioane CHF in primul semestru din 2017, cifra de afaceri a consemnat o crestere deosebita, dar aceasta se datoreaza cu precadere afacerilor diviziei HVAC (+22,3%, cu aportul Vasco si Tecna sau +2,6% dupa ajustari), deoarece divizia de echipamente sanitare a avut de suferit, ca urmare a restrangerii afacerilor (-3,3%), intrucat conditiile concurentiale pe segmentul respectiv, in contextul unei deteriorari a situatiei economice pe anumite piete-tinta. Chiar si in aceste conditii, la nivel de grup, indicatorul rentabilitatii EBITDA a urcat de la 40,5 milioane CHF la 52,3 milioane CHF”, a declarat Alexander von Witzleben, CEO al Arbonia Group.
Insa, cele mai semnificative afaceri s-au derulat in domeniul tamplariei termoizolante, divizia de ferestre raportand, totusi, o scadere de -3,9% a rulajului (sau de -2,1% dupa ajustarea cu efectele cursului de schimb), pana la 159,3 milioane CHF. Indicatorul EBITDA s-a majorat insa la 4,3 milioane CHF. Pentru divizia de usi, majorarea afacerilor s-a plasat la +0,9% (sau +4,1% dupa ajustare), pana la 182,8 milioane CHF, cu o crestere usoara a EBITDA, care a ajuns la 22,4 milioane CHF. Pentru ca, la nivelul lui 2019, climatul economic continua sa fie relativ nefavorabil afacerilor cu usi, se impune efectuarea unor investitii substantiale in modernizare, in vederea cresterii competitivitatii si a capacitatii de fabricatie, precum si in scopul expansiunii operatiunilor logistice (prin automatizare) la centrul de depozitare din Prüm, a carui capacitate va spori cu 60% pana in anul 2020. Un factor de risc ce nu trebuie neglijat ramane cel legat de forta de munca deficitara din constructii, care restrange potentialul de dezvoltare a afacerilor derulate de divizia de usi – si nu numai.
Gratie acestor rezultate, managerul Arbonia continua sa fie relativ optimist in ceea ce priveste dinamica afacerilor pentru anul 2019, desi atrage atentia ca in 2019, la nivelul tuturor diviziilor si regiunilor, dar mai cu seama in Europa de Est, lipsa fortei calificate de munca in productie si montaj va avea un efect de inhibare a vanzarilor, astfel incat previziunile actuale sunt marcate de prudenta. In consecinta, se poate lua in considerare o crestere organica de maximum 3% a vanzarilor, cu un indicator EBITDA operational de cel mult 136 milioane CHF, in contextul in care investitiile Arbonia, planificate pentru actualul exercitiu financiar, vor depasi 100 de milioane CHF (fara cele derulate la nivelul diviziei de usi, care trebuie cuantificate separat). In plus, s-a anuntat si ca in anii urmatori se va aloca, la fiecare 12 luni, o cota de cel putin 4% din cifra de afaceri pentru investitii.
***
Grupul Arbonia – unul dintre cei mai mari producatori europeni de tamplarie termoizolanta, sisteme HVAC si echipamente sanitare, cu peste 8.200 de angajati – are activitati pe plan mondial, prin intermediul propriilor companii de distributie, precum si al birourilor de vanzare sau colaboratorilor prezenti in 70 de tari de pe mapamond. Centrele sale principale de productie sunt localizate in Elvetia, Germania, Cehia, Polonia, Slovacia, Italia, Belgia si Olanda. Informatii suplimentare, la www.arbonia.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter