RO EN
Košík je prázdný

PHILIPS: Crestere anuala de 60% pe piata solutiilor de iluminare cu LED

In 2014, vanzarile de sisteme de iluminat cu LED realizate de Philips in Romania au inregistrat o crestere de pana la 60% fata de nivelul anului anterior, majoritatea proiectelor importante fiind realizate cu astfel de solutii, potrivit datelor diviziei Philips Lighting Romania, lider pe piata locala de profil. De asemenea, anul trecut, divizia a obtinut cele mai mari cresteri pe segmentul de retail. Compania este parte a grupului olandez Royal Philips, firma recunoscuta la nivel mondial, avand un portofoliu extins si axandu-se pe imbunatatirea stilului de viata al populatiei prin inovatii periodice. Prin divizia Lighting, Philips ofera solutii de iluminat recunoscute pentru design, fiabilitate, durabilitate, eficienta si, mai ales, pentru impactul redus pe care il au asupra mediului inconjurator.
Interviu cu Bogdan Balaci, Commercial Leader in cadrul Philips Lighting SE. Bogdan Balaci are
 experienta de peste 15 ani in industria IT si este specializat in dezvoltarea strategica si operationala a business-ului, precum si in managementul de echipe si proiecte complexe in industria IT. Anterior, managerul a ocupat functia de CEO al companiei de solutii cloud Ymens si a fost membru al echipei de management a Teamnet. Pana in octombrie 2012, Bogdan Balaci a fost General Manager in cadrul IBM Romania.
 
- Care sunt cele mai importante sectoare pentru vanzarile Philips Lighting Romania?
- Veniturile Philips Lighting provin, in mod egal, de la sectorul corporate (business to business) si de la consumatorii finali (business to consumer). In ultima perioada, in Romania s-au implementat foarte multe proiecte de iluminat cu LED, acestea acoperind diverse zone de aplicatie. Suntem in Anul International al Luminii, context in care ne axam pe solutiile de iluminat inteligente, care se regasesc sub umbrela Connected Lighting. Iluminatul inteligent reprezinta solutia moderna pentru cresterea eficientei energetice, prin dezvoltarea proiectelor inovatoare de iluminat si tehnologii revolutionare de control al luminii.
 
- Ce reprezinta conceptul de Connected Lighting?
- Cresterea eficientei energetice prin tehnologii de iluminat inteligent reprezinta un subiect de actualitate la nivel national si european, dar si pe plan global. Lumea are nevoie de mai multa lumina, intrucat populatia se afla intr-o crestere continua: tot mai multi oameni isi vor permite sisteme de iluminat cu performante superioare si tot mai multe tipuri de aplicatii au nevoie de lumina pentru a functiona. Desi Romania este stat membru al UE, exista un numar de aproximativ 100.000 de gospodarii ce nu sunt racordate la sistemul energetic si nu beneficiaza de iluminat. De asemenea, exista zone care nu sunt iluminate deloc sau care au nevoie de mai multa lumina (de exemplu, jonctiuni de autostrazi si intersectii, anumite parcuri). Mai mult, lumea are nevoie de lumina eficienta, deoarece iluminatul reprezinta 19% din consumul total de energie, iar prin trecerea la LED se poate reduce acest consum cu minimum 8% la nivel global. Revolutia LED-ului trebuie insotita de tehnologiile inteligente de control al luminii, pentru a spori economia de energie pana la 50%-70%. Acest tip de tehnologie se poate adapta la schimbarile luminii naturale si la nivelul de circulatie stradala si poate fi integrat cu programe software ce deservesc alte tipuri de servicii publice (spre exemplu, broadband sau managementul traficului), oferind municipalitatilor platforme digitale de gestionare a serviciilor publice.
 
- Care sunt cele mai importante proiecte realizate de Philips la nivel local?
- Solutiile de iluminat cu LED pentru exterior propuse de Philips, concepute special pentru iluminatul eficient al strazilor, bulevardelor si soselelor, ofera un aspect elegant si compact, incorporeaza functii de trafic pentru ghidare si orientare si contribuie la crearea unui sentiment de siguranta pentru participantii la trafic. De exemplu, in Bucuresti s-au utilizat sisteme de iluminat cu LED pe Bd. Iuliu Maniu, Bd. Eroilor si pe strada Maior Coravu. Municipiul Campina beneficiaza, de asemenea, de sisteme inteligente de iluminat cu LED si de sisteme de control al iluminatului, fiind primul proiect de amploare din Europa Centrala si de Sud. Unele dintre cele mai importante proiecte pe care le-am realizat pentru cladiri si edificii culturale sunt reprezentate de Banca Nationala a Romaniei, Muzeul de Istorie "Ion Irimescu" din Falticeni, Piata Avram Iancu din Cluj-Napoca, Teatrul de Stat din Oradea, Palatul Culturii din Iasi si multe altele. Solutiile adoptate pun intr-o lumina placuta cele patru fatade ale cladirii si evidentiaza stilul arhitectural de anvergura europeana. Iluminatul cu LED reprezinta o solutie eficienta din punct de vedere energetic pentru toate tipurile de aplicatii si creeaza o perdea continua de lumina, ce contribuie la infrumusetarea elementelor arhitecturale. Totodata, Philips a realizat proiecte de iluminat pentru mai multe companii din industria petroliera (Gazprom, OMV, MOL), pentru centrele de afaceri Cluj Business Center, hotelul Radisson Blu din Bucuresti, la mai multe farmacii Dona, magazinul Heidi Chocoworld si diverse centre de retail.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter