Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA informeaza ca a fost desemnata oferta castigatoare la procedura de licitatie publica pentru achizitia serviciilor de proiectare si executie a lucrarilor de modernizare pe sectiunea Timisoara Est - Ronat Triaj (lotul 3), aferenta obiectivului “Modernizarea liniei CF Caransebes - Timisoara - Aradˮ, pentru cresterea vitezei de circulatie la 160 km/h pentru trenurile de calatori si 120 km/h pentru trenurile de marfa.
Oferta financiara depusa de Asocierea WEBUILD SPA - Partecipazioni Italia SPA - SALCEF SPA - Timisoara - Arad Lot 3, in valoare de1.440.433.361 lei, fara TVA, a fost desemnata castigatoare,contractul de achizitie publica urmand a fi incheiat si semnat de ambele parti la finalul perioadei legale de contestatii.Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care: 42 de luni pentru proiectare si executia lucrarilor, 60 de luni reprezentand perioada de garantie a obiectivului.
Sursa de finantare a fost identificata si va fi asigurata prin Planul National de Relansare si Rezilienta (PNRR), Componenta 4 - Transport sustenabil.
Obiective principalele ale programului de modernizarea
Lotul 3 Timisoara Est - Ronat Triaj Gr. D (13,86 km), de la km 568+399, al liniei CF Bucuresti - Jimbolia (indicativ 100), pana la statia Timisoara Nord, dupa care se continua pe linia CF Timisoara - Arad (indicativ 218), de la km 0+000, la km 008+183 (semnalul de iesire din Ronat Triaj Gr. D). Lungimea traseului este de 13,86 km, de la intrarea in cap X statia Timisoara Est, pana la semnal cap Y, din Ronat Triaj Gr.D.
Pe traseul existent calea ferata este simpla, electrificata, dotata cu instalatie BLA si este dispusa atat in rambleu cu inaltimea de maxim 12 metri, cat si in debleu cu adancimea de maxim 8 metri. Pe cea mai mare parte a tronsonului feroviar vizat, pentru modernizare, calea se va dubla.Traseul de cale ferata proiectat se va desfasura in general pe amplasamentul existent al liniei CF, cu exceptia tronsoanelor compuse din aliniamente si curbe ce nu asigura retrasarea liniei cu parametrii pentru circulatia cu viteza de 160 km/h.
De asemenea, se vor executa lucrari:
- de constructie, reconstructie sau reparatii/reabilitarela 3 poduri si 3 podete, 9 pasaje denivelate, 1 trecere la nivel si se vor executa 2 podete de descarcare;
- de modernizare a instalatiilor de energoalimentare, linie de contact, telecomunicatii, semnalizare, centralizare, bloc (SCB), sanitare, termotehnologice etc
- de modernizare a cladirilor din statiile si haltele de miscare de pe tronson: Timisoara Est, Timisoara Nord; Ronat Triaj Gr. D (post de miscare), Timisoara Centru; Ronat Triaj Cab.1, Ronat Triaj h, Ronat Triaj Gr. D (halta). Statia care se va transforma in post de miscare este Statia (grupa de linii) Ronat Triaj Gr. D.
- de modernizare a retelele locale existente, de conducte de distributie a apei si de canalizare, care asigura racordarea tuturor consumatorilor bransati in prezent la statiile CF.
- de protectia mediului:panouri fonoabsorbante, decontaminarea solului, amenajari de spatii verzi, separatoare de hidrocarburi si bazine decantoare, garduri si panouri de protectie.
Prin modernizarea infrastructurii si suprastructurii feroviare pe sectiunea Timisoara Est - Ronat Triaj (lotul 3)se vor asigura conditii tehnice pentru circulatia cu viteza de 160 km/h pentru trenurile de calatori si de 120 km/h pentru trenurile de marfa, cresterea gradului de confort si de siguranta a traficului feroviar.