RO EN
Košík je prázdný

VALEAN: Proiect european de legaturi feroviare rapide intre capitale, pana in 2040

Bani au existat intotdeauna pentru modernizarea retelei feroviare, iar Romania nu a avut niciodata atat de multe fonduri la dispozitie pentru infrastructura de transport cum are in prezent, a declarat comisarul european pentru transporturi Adina Valean, citata de Agerpres. Ea a apreciat ca "lucrurile au mers mai incet sau in cerc" si a cerut determinare din partea autoritatilor romane.
Obligatia statelor membre de a-si moderniza reteaua feroviara este prevazuta in legislatia privind infrastructura europeana, asa-numita TEN-T (Reteaua transeuropeana de transport), un proiect al Uniunii Europene care prevede crearea unei retele complete de transport auto, feroviar si naval.
"Romania are o retea mare, extinsa, lucrarile sunt costisitoare si dureaza. Noi avem trei tipuri de infrastructura in aceasta retea europeana - in primul rand reteaua principala, a carei definitivare este o obligatie pentru toate tarile Uniunii Europene pana in 2030 - anumite standarde de viteza, de semnalizare automata, electrificare s.a.m.d. Asta e reteaua principala. Avem o retea principala intermediara care are un termen de realizare in 2040 si, desigur, reteaua extinsa, care presupune tot restul liniilor secundare, care au ca termen de realizare 2050. Acum, Romania are in reteaua ei feroviara toate aceste trei tipuri si atunci noi trebuie sa vedem care sunt principalele axe", a explicat  Adina Valean.
Ea sustine ca "lucrari s-au facut si bani s-au tras de-a lungul timpului", dar ca au existat si pierderi de fonduri, cum s-a intamplat in cazul celor 300 de milioane de euro pentru tronsonul Brasov-Sighisoara. "Bani au fost intotdeauna. Dar, sa spunem ca lucrurile au mers mai incet sau putin in cerc", a afirmat inaltul oficial UE.
Ea a adaugat ca "pentru calea ferata sunt bani prevazuti in Planul National de Redresare si Rezilienta, sunt bani din fondurile de coeziune, sunt bani din mecanismul de interconectare european. Romania are acces la toate si cred ca in ultimii ani, cu toate aceste noi proiecte, Romania n-a avut niciodata atat de multe fonduri europene pentru infrastructura de transport cum are acum la dispozitie. Totul este sa fie folositi banii".
Romania si Bulgaria ar putea fi ajutate in acest sens de task-force-ul Comisiei Europene, o echipa de consultanta pe care Comisia Europeana o plateste pentru a oferi consiliere celor doua tari in intocmirea de proiecte de calitate.
"Daca un proiect care a obtinut finantare merge un pic mai prost, din varii motive - constructor, aprobari de mediu, lucruri care se intampla in teren -, atunci ele trebuie semnalizate foarte repede, pentru ca, cu ajutorul Comisiei, banii se pot muta, refaza, ca nici sa nu-i pierzi, si nici proiectul sa nu ramana asa in intelenire. Deci sunt create absolut toate conditiile sa mergem bine cu investitiile in infrastructura (...)", a spus Adina Valean.
In ceea priveste constructia de cai ferate rapide, Comisia Europeana are un proiect ca toate capitalele tarilor membre sa aiba legaturi feroviare rapide pana in 2040.
"Acum, ce inseamna asta? De pilda, in cazul Romaniei, cand am finantat tunelul de la Predeal-Brasov, am zis, nu trebuie facut un tunel scurt si in panta, pentru ca nu ne va servi pentru viitoarea linie de cale ferata rapida Budapesta-Bucuresti. Eu am nevoie acolo sa prevad deja in infrastructura pe care o construiesc acum sectoare esentiale, si mai ales cele greu de realizat si scumpe, cum ar fi un tunel de cale ferata, deja in standarde, in specificatii tehnice, care sa-mi creeze deja infrastructura, partial pentru calea de mare viteza", a explicat comisarul european pentru transporturi.
Adina Valean a mai afirmat ca "se lucreaza pe toate tronsoanele" in modernizarea infrastructurii feroviare din Romania si ca "pana la urma trebuie determinare si folosirea banilor pe care-i avem, pentru ca bani avem".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter