RO EN
Košík je prázdný

SALINI IMPRILEGIO: Reparatii la autostrada inaugurata in noiembrie 2014

Constructorul italian Salini Imprilegio va executa, in perioada urmatoare, lucrari de reparatii la tronsonul de autostrada Orastie-Sibiu, obiectiv inaugurat in luna noiembrie 2014. Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a dispus, in urma unui control efectuat in zona, restrictionarea traficului rutier pe sensul Orastie-Sibiu, banda 1, circulatia desfasurandu-se numai pe banda a doua, intre km 275+600 - km 275+700. "CNADNR va lua masuri urgente de reparatie temporara a degradarilor la partea carosabila, urmand a redeschide circulatia in cel mai scurt timp. Toate costurile generate de reparatii vor fi suportate de catre constructor, respectiv Salini Imprilegio", se arata intr-un comunicat al CNADNR.
Primele fisuri pe acest segment de drum cu o lungime totala de 22 km au aparut la numai 12 zile dupa inaugurarea acesteia, ce a avut loc cu numai doua zile inaintea alegerilor prezidentiale din 2014.
Contractul pentru acest tronson a fost incheiat in luna mai 2011, avand o valoare de 182,9 milioane de euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter