RO EN
Košík je prázdný

PMB aloca 15 milioane de euro pentru lucrari de infrastructura

Pe raza Capitalei se efectueaza o serie de lucrari la infrastructura rutiera si edilitara, precum si in cadrul unor institutii sanitare, de asistenta sociala si de invatamant si a unor cladiri monumente-istorice. Totodata, in perioada urmatoare vor fi demarate lucrarile de constructie a patru pasaje rutiere, reabilitarea sistemului edilitar din mai multe zone si modernizarea a patru cladiri de patrimoniu. Bugetul alocat de Primaria Muncipiului Bucuresti pentru investitiile din 2013 insumeaza circa 1,22 miliarde lei (277 milioane de euro), doar suma necesara realizarii celor patru pasaje (amplasate pe rutele Bulevardul Nicolae Grigorescu - Splaiul Dudescu, Piata Sudului, Mihai Bravu - Calea Vacaresti si Piata Presei Libere) totalizand 484 milioane de lei (circa 110 milioane de euro). Reprezentantii PMB au anuntat ca lucrarile la cele patru pasaje vor fi initiate inainte de sfarsitul anului in curs, fondurile alocate in 2013 pentru acestea fiind de 67 milioane de lei (15,25 milioane de euro), din care 56 milioane de lei pentru strapungerea Nicolae Grigorescu - Splaiul Dudescu si 11 milioane de lei (pentru pasajul din zona Mihai Bravu). Pasajul din Piata Sudului are finantare asigurata din fonduri nerambursabile, iar cel din regiunea Pietei Presei Libere se afla inca in procesul de finalizare a detaliilor tehnice si economice. „Toate analizele si expertizele efectuate indica faptul ca, daca nu se actioneaza energic, prin implementarea de proiecte si masuri de dezvoltare clare, congestia traficului in Bucuresti va atinge un grad tot mai ridicat in perioada 2013-2027, riscand blocarea retelei principale de strazi. Situatia este similara si in cazul locurilor de parcare, in strategia de investitii pe termen mediu si lung a PMB fiind cuprinse 69 de amplasamente pentru realizarea unor parcari subterane (din care 22 sunt prioritare) si alte 88 de propuneri pentru astfel de proiecte atat in subteran, cat si la suprafata. O alta problema presanta pentru Capitala este reprezentata de constructia de locuinte sociale si de necesitate, pentru identificarea unor solutii in acest sens fiind luate in calcul doua posibilitati: achizitia de locuinte de pe piata imobiliara sau / si incheierea unor parteneriate public-private”, a declarat Sorin Oprescu, primarul Capitalei.
***
In prezent, in Bucuresti se mai lucreaza la infrastructura a 14 strazi, iar pe alte trei artere vor fi initiate proceduri similare din luna august 2013. Totodata, sunt in curs de executie 55 de proiecte edilitare, se reabiliteaza sistemele rutiere si liniile de tramvai ce traverseaza Bulevardul Liviu Rebreanu (din sectorul 3) si Soselele Iancului si Pantelimon, urmand sa fie demarata executia unei parcari in zona Bulevardului Aerogarii. In domeniul constructiilor civile, cu exceptia celor 25 de unitati scolare in cadrul carora se efectueaza lucrari de extindere si / sau reabilitare, se modernizeaza doua unitati sanitare (Spitalul Clinic de Ortopedie Foisor si Spitalul Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu”) si urmeaza sa fie restaurate patru cladiri de patrimoniu, respectiv Opera Romana (contract adjudecat de Aedificia Carpati), Arcul de Triumf, Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu” si Casa Cesianu, programate pentru demarare in intervalul august-septembrie 2013. Informatii suplimentare, la www.pmb.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter