Avand in vedere faptul ca, recent, a fost obtinuta finantarea pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate si fezabilitate pentru prelungirea Magistralei a IV-a de transport subteran din Capitala, iar perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni, in luna martie 2016 tronsonul de metrou Gara de Nord - Gara Progresu (ce face parte din sectiunea Lac Straulesti - Gara Progresu) ar putea fi dat in exploatare. Contractul de finantare pentru realizarea documentatiilor tehnice respective insumeaza 12,4 milioane de franci elvetieni (44,9 milioane de lei), fiind incheiat la data de 24 septembrie 2013, intre reprezentantii Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) - in calitate de organism intermediar -, Ambasadei Elventiei in Romania si Guvernul Romaniei (prin Ministerul Finantelor Publice, ce va reprezenta Unitatea Nationala de Coordonare), in conditiile in care finantarea a fost obtinuta prin Programul de Cooperare Elvetiano-Roman. In paralel s-a semnat acordul de implementare a proiectului, incheiat intre Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Transporturilor si Metrorex SA. "Recent, am semnat documentatia pentru primul proiect finantat prin Programul de Cooperare Elvetiano-Roman, pe aria tematica pe care o gestioneaza Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. In urma acestui demers, MDRAP deschide seria implementarii masurilor suport, acesta fiind primul acord de proiect pentru care semneaza partea elvetiana. Obiectivul, cu un buget total de 12,4 milioane CHF (44,9 milioane de lei), va beneficia de o contributie financiara nerambursabila in valoare de 8,5 milioane CHF (30,8 milioane de lei), in timp ce diferenta va fi asigurata de Metrorex SA, in calitate de beneficiar. Obiectivul de investitii prevede elaborarea studiilor de prefezabilitate si de fezabilitate, elaborarea unui proiect tehnic multimodal de transport pentru Bucuresti, precum si a unei documentatii de siguranta privind cresterea potentiala a traficului pe Linia a IV-a a metroului. Practic, din acest moment, beneficiarul are la dispozitie 30 de luni pentru implementarea proiectului, respectarea termenului prevazut in contractul semnat astazi fiind foarte importanta pentru mentinerea parteneriatului institutional", a declarat Liviu Dragnea, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice.
***
Programul destinat Romaniei pentru acordarea de asistenta financiara elvetiana, din care este finantat proiectul actual, functioneaza din anul 2010, urmarind sa contribuie la reducerea disparitatilor economice si sociale, in ansamblu si intre diferitele regiuni de dezvoltare. Suma alocata Romaniei este de 181 milioane CHF (656,5 milioane de lei), perioada de angajare a fondurilor fiind de 5 ani de la data aprobarii creditului cadru de catre Parlamentul elvetian (2009-2014), iar cea a platii efective de 10 ani (pana in 2019). Acesta asigura finantare in urmatoarele domenii tematice: securitate, stabilitate si sprijin pentru reforme, mediu si infrastructura, sectorul privat, dezvoltare umana si sociala, alocari speciale pentru intensificarea parteneriatului si suport pentru experti. Informatii suplimentare, la www.metrorex.ro, www.mdrap.ro sau www.swiss-contribution.ro