RO EN
Košík je prázdný

METROREX: Documentatii de 38 milioane de lei pentru noi studii de fezabilitate

Compania de transport subteran Metrorex SA a publicat in cadrul SEAP documentatii in valoare de 37,9 milioane de lei (fara TVA) pentru elaborarea studiilor de fezabilitate si prefezabilitate premergatoare constructiei Liniei 4 a metroului din Bucuresti, pe tronsonul Gara de Nord - Gara Progresu. Conform anuntului de participare, activitatile in cadrul contractului, asa cum au fost stabilite prin caietul de sarcini, vor fi realizate in trei etape. Astfel, prima faza presupune elaborarea studiului de prefezabilitate, pentru care se vor aloca 5,68 milioane de lei, cea de-a doua etapa include studiile privind transportul multimodal si pe cel de siguranta si are un buget estimat la 13,26 milioane de lei, iar ultima faza prevede elaborarea studiului de fezabilitate, pentru care Metrorex va plati circa 18,95 milioane de lei. Sumele nu includ TVA.
Durata totala de derulare a proiectului a fost stabilita la 22 de luni de la data atribuirii.
Pentru atribuirea contractului se va organiza o licitatie electronica, oferta castigatoare urmand a fi selectata pe criteriul celui mai bun raport calitate-pret. Ponderea majoritara (67%) in selectie va fi detinuta de punctajul privind experienta si calificarea expertilor propusi si de organizarea si metodologia de lucru, diferenta de 33% urmand a fi reprezentata de pret.
Termenul-limita pentru primirea ofertelor a fost stabilit pe 7 aprilie 2017.
Finantarea proiectului va fi asigurata prin programul de cooperare elvetiano-roman, prin care se vizeaza reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene extinse.
Tronsonul Gara de Nord - Gara Progresu reprezinta un proiect evaluat la circa un miliard de euro si va avea 13 statii: Gara de Nord, Piata Emil Cioran, Palatul Parlamentului, Piata Regina Maria, Gara Filaret, Viilor, Bacovia, Piata Progresul, Toporan, Gradistea, Luica, Alexandru Moldoveanu si Gara Progresul. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter